Pensia minimă pentru limita de vârstă se majorează. Anunț pentru cei care au 40 de ani vechime în muncă

Pensia minimă pentru limita de vârstă se majorează. Anunț pentru cei care au 40 de ani vechime în muncă

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 3 februarie 2025, 13:59

Spre deosebire de România, Guvernul Republicii Moldova a decis să crească pensia minimă pentru limita de vârstă, începând cu 1 mai 2025, la 3.300 de lei moldovenești (aproximativ 847,61 lei românești).

Pensii mai mari în Republica Moldova

Pensii mai mari în Republica Moldova. Republica Moldova a decis să facă un pas concret în sprijinul pensionarilor cu vechime mare în muncă.

Guvernul de la Chișinău a anunțat majorarea pensiei minime pentru limita de vârstă la 3.300 de lei moldovenești (aproximativ 847,61 lei românești) începând cu 1 mai 2025.

Totuși, această măsură va fi aplicabilă doar celor care au acumulat cel puțin 40 de ani de vechime în muncă.

steag republica moldova
SURSA FOTO: Dreamstime

O măsură dedicată celor cu stagii lungi de cotizare

Decizia vine ca parte a unui proiect de lege deja înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind susținută de deputata PAS, Marina Morozova. Aceasta a precizat că inițiativa aparține președintei Maia Sandu și are drept scop sprijinirea pensionarilor care, în ciuda unei cariere îndelungate, primesc o pensie insuficientă pentru un trai decent.

Conform datelor oferite de Casa Națională de Asigurări Sociale, la data de 1 noiembrie 2024 existau aproximativ 30.000 de pensionari care îndeplinesc criteriul celor 40 de ani de muncă, dar ale căror venituri sunt sub pragul de 3.300 de lei moldovenești. Prin această majorare, se dorește reducerea decalajului dintre pensiile mici și costul real al vieții.

pensii, pensie, pensia, pensionari, pensionar
SURSA FOTO: Dreamstime

Sprijin și pentru familiile tinere și victimele represiunilor politice

Pe lângă creșterea pensiei minime, proiectul de lege propune și alte măsuri sociale importante. Printre acestea, majorarea indemnizației unice la nașterea copilului de la 20.000 de lei moldovenești la 21.350 de lei moldovenești, în conformitate cu valoarea coșului minim de bunuri necesare la naștere. Această ajustare vine în sprijinul familiilor tinere, oferindu-le un suport financiar mai consistent în primele luni de viață ale copilului.

Totodată, proiectul include recunoașterea perioadei concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului în vechimea în muncă specială, aplicabilă militarilor angajați prin contract. Această modificare este menită să ofere mai multă stabilitate profesională și socială celor din domeniul apărării.

În plus, statul intenționează să majoreze cu 250 de lei cuantumul alocației lunare pentru victimele represiunilor politice din perioada 1917-1990, o măsură reparatorie pentru cei care au suferit de pe urma regimului sovietic.

Această serie de modificări reflectă o strategie clară a autorităților de la Chișinău de a sprijini categoriile vulnerabile și de a aduce îmbunătățiri reale în sistemul social.

Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.