Copii lucrand in ateliere improvizate, pusi sa descarce lazi de plumb si pentru un adult, retrasi de la scoala pentru munci agricole. Pe de alta parte, tineri care isi rup mainile pentru sase-sute de mii de lei pe luna. O realitate usor de surprins, la primul pas din automobilul tapitat cu piele.
„Lucrez acasa, la masina de cusut. M-as putea angaja si maine, sunt o multime de patroni de cartier care platesc 15.000 de lei pentru o pereche de pantaloni pe care ii vand apoi cu „eticheta de Italia”. Un salariu de 500-600 mii de lei, e tot ce ofera. Le mai lucrez uneori, cand sunt la mare inghesuiala”, spune I.R., Bucuresti. I.R. a lucrat o viata in confectii. Prefera sa impuste francul prin comenzi sporadice, facandu-si reclama din vorba in vorba. O croitoreasa buna nu moare de foame, asa cum se descurca si „somerii” plecati cu sacosa la turci. Munca la negru imbraca tot mai mult forme, dificil de controlat, si mult mai „gri” decat conventiile civile, dupa cum le-a numit ministrul Marian Sarbu.
Conventiile civile pot fi criticate oricat: colaboratorii lucreaza peste program, in conditii improprii, banul e putin. Un lucru nu se poate insa contesta: conventiile ramaneau totusi o forma legala, preferabila somajului mascat.

Codul muncii si greva spontana

Proiectul Codului muncii, aprobat de Guvern saptamana trecuta, are o serie de virtuti: interzice greva spontana, ii asigura salariatului cursuri de formare profesionala si il obliga la asigurare de stat pentru riscuri de accidente. Avantaje frumoase pentru salariati. Pentru ca acestea chiar sa functioneze, se uita ceva: sa mai existe acesti angajati. Se numara pe degete colaboratorii care vor intra in randurile lor, din cei doua milioane existenti.
Un alt proiect de lege – privind incadrarea in munca – a intrat pe ordinea de zi la Senat. Acest proiect propune eliminarea conventiilor civile de munca. Colaboratorii vor ramane si fara minima protectie pe care le-o dadea legea, desi ministrul spune ferm: „conventiile civile vor deveni contracte de munca, cu timp limitat sau nedeterminat”. In afara discursului politic, moartea conventiilor civile inseamna, pentru categoriile fara alta sursa de venit, o amenintare cat se poate de reala: riscul ca, respectand legea, sa nu aiba ce pune pe masa. In fata acestei realitati, cati vor sta pe ganduri daca sa isi asume riscul?
Eliminarea conventiilor este cu atat mai greu de inteles, cu cat, pentru cele exclusive, taxele erau similare cu cele pe salariu. O alta categorie o reprezinta conventiile in cumul, adica cele incheiate pe langa o carte de munca. In cazul acestora, taxele scadeau, intr-adevar, comparativ cu presiunile fiscale pe salarii.
Vor mai fi posibile acestea? Nu. Oana Cazan, director Directia Juridica din Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale (MMSS), precizeaza ca nu vor mai exista conventii civile de munca: „vor fi posibile numai contractele incheiate in baza Codului civil, adica orice fel de contract in care partile sunt egale, nu exista relatii de subordonare de munca, nu exista asigurare sociala implicita prin contract sau alte forme specifice relatiei de munca”.
Proiectul de lege nu modifica – nici nu ar avea cum – prevederile Codului civil. Dar aici mai e o problema. Contractele civile nu se pot incheia cu o persoana fizica decat daca aceasta are patalama de libera practica de la primarie. Iar Decretul-Lege nr. 50/94 restrictioneaza foarte mult aceste categorii.
MMSS promite sa modifice acest decret-lege, dar cand? „Exista un alt proiect de lege in acest sens, care va largi sfera activitatilor posibil a fi autorizate”, adauga Oana Cazan.
Pe langa acestia, mai scapa de taxele pe salarii liber-profesionistii (cenzori, experti contabili, auditori, notari, avocati), cei care lucreaza pe baza de drepturi de autor. Ei beneficiau, oricum, de legi speciale, care vor ramane in picioare. Cei mai amenintati sunt cei care raman in afara altor forme alternative si pe care ii paste somajul.
Cum va fi „angajat” un actor sau un figurant pentru un film, un fotomodel pentru o iesire pe podium, un electrician pentru o lucrare de zece zile, un agent pentru o campanie de promovare (sampling)?
Intre timp, proprietarii de companii cauta formule fezabile pentru a evita enorma salarizare. Pana la scaderea taxelor, vom continua mediatizarea solutiilor alternative legale.