Pe cine a atacat Kovesi la CEDO? Președintele CCR spune ce a stat la baza deciziei de revocare
Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat, marţi că cei care doresc să analizeze cu „obiectivitate şi fără părtinire” decizia CEDO privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA vor observa că „nu există nicio critică la adresa Curţii Constituţionale”.
„I-aş ruga pe toţi care vor să analizeze obiectiv decizia CEDO, în raport de Curtea Constituţională, să observe următorul lucru: n-am fost noi atacaţi de doamna Kovesi, nu noi am figurat parte acolo, iar cine citeşte cu obiectivitate şi fără părtinire decizia CEDO să vadă că nu o să găsească nicio critică la adresa deciziei Curţii Constituţionale sau a activităţii Curţii Constituţionale şi o să vadă, în esenţă, că nu decizia Curţii Constituţionale sau o anumită conduită a Curţii Constituţionale a stat la baza deciziei”, a precizat Dorneanu, potrivit agerpres.ro
Decizia de revocare din funcţia de procuror-şef al DNA
Potrivit acestuia, la baza deciziei au stat două articole din Convenţia Drepturilor Omului pe care le-a invocat şi Laura Codruţa Kovesi în sesizare, „care se referă la cu totul altceva”. ”Cine vrea să adâncească cercetările, să se uite la sesizare şi la decizie şi să o citească cu obiectivitate”, a adăugat Dorneanu.
Laura Codruţa Kovesi a câştigat marţi, la CEDO, procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), informează un comunicat de presă al instituţiei cu sediul la Strasbourg.
Potrivit CEDO, România a încălcat drepturile şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin revocarea acesteia din funcţie înainte de încheierea mandatului.
Conform deciziei CEDO, Kovesi nu a avut niciun mijloc de a ataca în justiţie revocarea sa, deoarece o astfel de procedură nu ar fi permis examinarea decât a formei decretului prezidenţial de revocare, şi nu a revendicărilor sale de fond, conform cărora ea a fost revocată pentru că a criticat reforma legislativă în materie de corupţie.
Totodată, Curtea a stabilit că dreptul la libertatea de expresie al fostului procuror-şef al DNA a fost încălcat pe motiv că ea a fost revocată din cauza criticilor pe care le-a făcut în exercitarea funcţiilor sale pe un subiect de interes public.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



