Flanco, cel mai apreciat lanț de retail electro-IT, anunţă că a investit 5 milioane lei în ultima lună în deschiderea a patru magazine în București (Bucur Obor), Suceava (Iulius Mall), Drobeta Turnu-Severin (Centrul Comercial Cora) și Buzău (Galleria Mall).

Cele patru noi magazine contribuie cu 2,300 mp la suprafaţa de vânzare Flanco de 35.000mp, reţeaua de magazine numărând astăzi 75 de locaţii.

Deschiderea celor patru magazine Flanco face parte din strategia de business a retailerului de a crește cota de piață în 2011 peste nivelul de 10% şi de a extinde reţeaua de magazine Flanco în spații cu trafic ridicat.

„Revenirea pe un trend ascendent a consumului în perioada sărbătorilor Pascale, precum și investițiile în magazinele noi vor contribui semnificativ la creșterea vânzărilor Flanco. Cele patru magazine inaugurate în ultima lună vor aduce vânzări totale de 30 milioane lei în primul an de funcționare,” declară Adrian Olteanu, CEO Flanco.

Pentru a doua partea a anului 2011, Flanco are în plan extinderea cu încă 5-8 unități.

Flanco este unul dintre cei mai importanți retaileri autohtoni de produse IT&C, electronice şi electrocasnice. Compania operează în acest moment o rețea de 75 de magazine în cele mai importante regiuni comerciale ale țării.