Patent românesc pentru protecția datelor stocate în cloud

Patent românesc pentru protecția datelor stocate în cloud
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 10 decembrie 2019, 13:25

certSIGN, companie românească specializată în soluții de criptate, a obținut un patent de invenție pentru o metodă de criptare homomorfică a datelor care permite procesarea acestora fără a le decripta. Patentul a fost acordat de Biroul de Patente și Mărci al Statelor Unite ale Americii.

În ultimii ani, stocarea datelor criptate în cloud a devenit un standard de business adoptat pe scară largă de companii și reprezintă o soluție sigură de stocare. Breșele de securitate apar însă când este necesară accesarea datelor pentru o simplă căutare sau pentru o analiză mai amplă. În mod normal, în astfel de situații datele sunt decriptate pentru a se realiza căutarea sau analiza solicitată, creându-se astfel oportunitatea unui furt de informații. În cazul criptării homomorfice, datele rămân criptate și sunt protejate în orice moment, iar elementul care permite ca acestea să rămână confidențiale și sigure chiar dacă o terță persoană le folosește este un sistem matematic de analiză și procesare a datelor criptate.

Spre deosebire de alte soluții de criptare homomorfică disponibile pe piață, soluția certSIGN utilizează metode noi și mai sigure de criptare bazate pe algoritmi criptografici, care nu necesită o investiție suplimentară în infrastructură IT și care reduc timpul de procesare a datelor.

Astfel, criptarea homomorfică reprezintă singura soluție de protecție completă a datelor sensibile și poate fi utilizată cu succes de organizații,  în special pentru domenii în care confidențialitatea datelor personale ale clienților este esențială, precum domeniul financiar bancar, sănătate, asigurări etc.

Întregul proces de obținere a patentului a durat 4 ani, a implicat o echipă de specialiști în criptografie, PKI și securitate cibernetică și este rezultatul efortului continuu de investiții și implicare  în activități de cercetare în domeniul criptografiei al certSIGN.

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.