Partidul, Ixulescu, România!

Recenta declarație a premierului Tudose, care pregătește trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea Ministerului Apărării, m-a pus pe gânduri.

„Poate o mână militarizată va avea rezultate”, ne-a dezvăluit șeful guvernului din tainele gândirii sale strategice. Poate are omul dreptate, poate că disciplina este problema în țara asta, mai exact, lipsa ei. Și ce organizație este mai renumită pentru disciplina specifică decât Armata?

Dar, stai, nu cumva statul nostru era unul civil? Nu cumva faptul că un ditamai primul ministru alege să-și rezolve problemele civile cu ajutorul militarilor dezvăluie profunda neputință a acestuia?

De fapt, toate hotărârile și proiectele de până acum ale acestui nou guvern nu fac decât să arate o realitate extrem de îngrijorătoare. Cei aflați la putere habar nu au cum se conduce o țară și cum ar putea să restabilească echilibrul unui sistem care funcționa – să recunoaștem! – binișor. Asta se întâmpla, bineînțeles, înainte să-și bage ei degetele lor groase, de tractoriști, în mecanismul de ceasornic al economiei. Iar acum, capetele lor de ciocan văd în jur numai cuie care se cer a fi bătute.

Același tip de gândire l-am putut observa și în cazul măsurii de a despărți cu o cortină de fier (virtuală, desigur!) banii de TVA de încasările firești ale firmelor. Alarme peste alarme și explicații, începând de la cele academice până la cele băbești, au apărut din partea mediului de afaceri, ca să prevină haosul. Dar, nu! Ideile guvernanților noștri sunt puține, dar fixe. Singurul lor mod de rezolvare a oricărei probleme este acela de a apela la forță și coerciție iar singura calitate apreciată este obediența față de partid. Nu degeaba în regimul actual regăsim cele mai mari inechități sociale ale ultimilor ani: pensii speciale nesimțite, pensionări anticipate aberante sau funcții de conducere ocupate pe baza carnetului de partid. A revenit la modă sloganul „mai bine greșim împreună cu partidul decât să avem dreptate împotriva lui”!

Sistemul acesta de a conduce o țară ne este cunoscut, celor dintre noi ajunși cel puțin la linia mediană a vieții. L-am întâlnit în comunism și i-am putut urmări rezultatele catastrofale, de la cele două ore de program tv „parțial color” pe zi până la întreruperile cotidiene de lumină, apă caldă și căldură. Ceea ce propovăduiește Puterea azi nu e cu nimic diferit față de ce auzeam de la activiștii PCR mai ieri. Singura mare deosebire este că în vremurile acelea de tristă amintire, marii hoți dovediți erau împușcați.