În primul an, pentru construirea conductei pe teritoriul românesc este stabilită o investiţie de aproximativ 16,457 milioane lei, iar în al doilea an circa 48,334 milioane lei.

Conform Notei de fundamentare a proiectului, interconectarea sistemelor naţionale de transport gaze naturale, atât pentru România, cât şi pentru Republica Moldova constituie un obiectiv strategic şi contribuie la consolidarea securităţii energetice a celor două ţări.

Proiectul privind conducta de interconectare a sistemelor de transport gaze dintre România şi Moldova este în conformitate cu strategia naţională de dezvoltare stipulată în Legea 346/2007 cu privire la măsurile de asigurare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale. De asemenea, conducta de interconectare Iaşi – Ungheni este în conformitate cu Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului RM nr. 958 din 21.08.2007 precum şi cu Programul naţional de gazificare a Republicii Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.1643 din 19.12.2002.
Conducta de interconectare a sistemelor de transport gaze dintre România şi Moldova este un obiectiv care contribuie la dezvoltarea infrastructurii de gaze din Europa şi racordează un sistem izolat la reţeaua statelor membre ale Uniunii Europene, factor esenţial pentru prevenirea situaţiilor de criză generate de întreruperile în alimentarea cu gaze. Prin implementarea acestui proiect se minimizează consecinţele grave ce pot să apară din cauza întreruperilor în alimentarea cu gaze în situaţii de criză. Conducta de interconectare a Sistemului de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova va avea o lungime de 43,28 km. Pe teritoriul României lungimea conductei va fi de 32,8 km, iar pe teritoriul Republicii Moldova va avea
lungimea de 10,48 km. Lungimea traversării râului Prut este de 736 m din care 602 m pe teritoriul României şi 134 m pe teritoriul Republicii Moldova.

Conform fişei tehnice convenite între specialiştii celor două ţări conducta va fi capabilă să transporte gaze naturale în ambele sensuri şi va avea capacitatea maximă de transport de 1,5 miliarde mc/an la presiunea de proiectare de 55 bar. Presiunea minimă garantată la graniţă este de 16 bar.

Pentru măsurarea gazelor transportate s-a prevăzut o staţie de măsurare gaze (SMG) ce se va amplasa pe teritoriul Republicii Moldova la aproximativ 500 m de râul Prut. SMG va avea posibilitatea de a măsura gazele pentru ambele sensuri de curgere a gazelor.

Pe teritoriul României conducta se va cupla în conductele de transport gaze Dn 400 Gherăieşti – Iaşi, în zona localităţii Leţcani, judeţul Iaşi, la circa 640 m Nord de intersecţia liniei CF 608 Iaşi – Dorohoi cu drumul naţional DN 28 Târgu Frumos – Iaşi – Albiţa. În punctul de cuplare s-a prevăzut posibilitatea racordării la conducta de transport gaze Dn400 Vaslui – Iaşi, în curs de execuţie.

Pe teritoriul Republicii Moldova conducta se va cupla în conducta de presiune înaltă Bălţi – Ungheni la aproximativ 1.800 m Sud de staţia de distribuţie a gazelor Todireşti, Raionul Ungheni.