Parlamentul regional catalan a votat pentru începerea procesului de separare de Spania
Parlamentul regional din Catalonia a votat luni în favoarea unei rezoluţii pentru separarea de Spania, lansând o aşa-numită foaie de parcurs spre independenţă pe care guvernul central de la la Madrid a promis că o va bloca, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Declaraţia de secesiune, primul pas despre care partidele pro-independenţă speră că va duce la desprinderea regiunii de Spania în interval de 18 luni, a primit susţinerea majorităţii legislativului regional.
Partidele care sunt în favoarea independenţei faţă de Spania au obţinut majoritatea locurilor din legislativul regional la alegerile din septembrie din Catalonia.
Constituţia Spaniei nu permite desprinderea niciunei regiuni, iar premierul de centru-dreapta Mariano Rajoy, al cărui partid va avea de înfruntat alegerile generale din septembrie, a spus că va încerca imediat să blocheze rezoluţia în instanţă. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





