Parlamentarii ar putea avea puterea să îl demită pe guvernatorul Băncii Naţionale

Parlamentarii ar putea avea puterea să îl demită pe guvernatorul Băncii Naţionale
Publicat de Valentin Vioreanu la 20 aprilie 2016, 11:12

Parlamentarii ar putea avea puterea să îl demită pe guvernatorul Băncii Naţionale. Potrivit unui proiect de lege iniţiat de Cristiana Anghel, Mugur Isărescu ar putea fi dat afară de la şefia BNR, dacă Parlamentul nu acceptă raportul anual prezentat de Banca Centrală.

 

Potrivit Cristianei Anghel, în acest moment Banca Naţională este stat în stat pentru că nimeni nu poate trage la răspundere conducerea BNR. Aşa că acest lucru ar trebui schimbat iar parlamentarii să îşi extindă puterea asupra BNR.

 

"Membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale au un statut privilegiat. Banca Naţională a României este «stat în stat». Parlamentul României trebuie să repună statutul BNR pe făgaşul normal, constituţional. Cu toate că BNR, în calitate de autoritate administrativă autonomă se bucură de o personalitate juridică, guvernatorul având calitatea de ordonator principal de credit, autonomia acesteia nu este absolută, având în vedere obligaţia de a prezenta rapoarte în faţa Parlamentului, care, la rândul său, ar trebui în anumite condiţii să poată revoca membrii Consiliului de Administraţie", arată senatoarea ALDE în expunerea de motive.

 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.