Panică totală la Antena 3! O cunoscută jurnalistă are COVID. Cum s-a infectat
Cutremur la Antena 3. O cunoscută jurnalistă rupe tăcerea. Aceasta a declarat că a fost confirmată cu noul coronavirus, precizând care au fost primele simptome, dar și cum și-a dat seama că a fost infectată.
Cătălina Porumbel, jurnalistă de la Antena 3 a fost infectată cu coronavirus. Aceasta a vorbit luni seară despre modul în care a contactat virusul. Se pare că vedeta și-a dus fetița la grădiniță, aceasta venind acasă cu o durere în gât după doar două zile.
A doua zi, fiica jurnalistei s-a trezit cu nasul înfundat, însă alte simptome de COVID nu avea. Totul a început atunci când pe grupul de părinți de la grădiniță aceasta a fost informată că unul dintre copii are coronavirus.
La scurt timp, jurnalista și-a făcut testul de covid, iar atât ea cât și fiica ei au fost confirmate pozitiv. Pe de altă parte, soțul și fiica sa mare nu au nimic.
„Povestea este simplă. A fost două zile la grădiniţă Catinca, după care a venit acasă cu o durere de gât, dar nimic care să pună probleme. A doua zi, s-a trezit cu nasul înfundat. Din nou, nimic care să pună probleme. Catinca are patru ani, este în al doilea an de grădiniţă. Nu este prima dată când ajunge la grădiniţă. Cealaltă fetiţă a mea are 8 ani.
Neavând febră Catinca, alte simptome care să pună probleme, m-am gândit că este o simplă răceală, nici măcar viroză. Alarma s-a dat când am fost anunţaţi pe grupul de părinţi de la grădiniţă că un copil a fost depistat pozitiv COVID. În momentul respectiv, ne-am dus şi am realizat testele RT-PCR. Aici vine surpriza. Catinca este pozitivă, eu sunt pozitivă, soţul meu este negativ şi fetiţa mea cea mare, Eva, este negativă”, a spus Cătălina Porumbel, la Antena 3.
Ce simptome are Cătălina Porumbel
În ceea ce privește simptomele, jurnalista susține că fiica sa a avut dureri în gât, nas înfundat, dar și tuse și dureri muculare. Pe de altă parte, aceasta nu a avut febră, iar în final testul de covid i-a ieșit negativ.
„După durerea de gât, care a durat o zi, s-a trezit apoi cu nasul înfundat. I-am administrat medicaţie în funcţie de simptome, ceva ce îi administrez în mod obişnuit. A treia a zi, au apărut nişte episoade de tuse semi-productivă, dar foarte rare. A tuşit de 3-4 ori pe zi. Noi ştiam despre această boală, cel puţin la copii, că ea debutează cu febră foarte mare.
Grădiniţa unde este Catinca are termoscanere, de anul trecut. Faptul că nu a făcut febră absolut deloc şi rapiditatea cu care a luat acest virus pe mine m-au mirat. Mă bucur că cea mare este bine, este negativă”, a mai spus jurnalista.
În cazul ei lucrurile sunt și mai simple. Cătălina Porumbel susține că este vaccinată complet cu Pfizer și nu are absolut niciun simptom. Ea a mai adăugat că s-a vaccinat în luna martie și are anticorpi, la fel ca și soțul ei.
Totodată, jurnalista susține că doctorul i-a recomandat să nu ia niciun tratament atât timp cât nu are niciun fel de simptom.
„Eu nu am nimic. Nu am absolut niciun simptom. M-am vaccinat cu Pfizer, sunt vaccinată cu ambele doze. În 30 martie am făcut a doua doză. Ar trebui să am anticorpi în continuare. Soţul meu, la fel, este vaccinat cu Pfizer şi el este negativ. Foarte tare este că, potrivit DSP, soţul meu, care este negativ şi vaccinat, poate să meargă la serviciu, poate să meargă unde vrea. Eu nu iau absolut nimic.
Am vorbit si cu domnul doctor Marinescu de la „Matei Balș”. Mi-a spus că, atâta timp cât nu am simptome, nu am ce să iau, nu am de ce să iau și, în funcție de simpotmele care apar, tratăm”, a spus Cătălina Porumbel.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





