Răzvan Dumitrescu pleacă de la Antena 3 CNN. Jurnalistul și-a anunțat demisia în direct
SURSA FOTO: Razvan Dumitrescu
Jurnalistul Răzvan Dumitrescu, care activează de peste 30 de ani în presa românească, a anunțat în direct, la Antena 3 CNN, că își încheie colaborarea cu postul de televiziune.
Răzvan Dumitrescu a transmis că, după 16 ani în care a realizat emisiuni la Antena 3 și, ulterior, la Antena 3 CNN, își încheie colaborarea cu postul de televiziune. Jurnalistul a descris această perioadă drept una intensă, marcată de conectarea permanentă la evenimentele de actualitate și de numeroase stări emoționale, de la emoție și surprindere până la revoltă sau furie, generate de situațiile pe care le-a prezentat publicului de-a lungul anilor.
Acesta le-a mulțumit telespectatorilor pentru atenția și încrederea acordate, precizând că ediția respectivă a emisiunii „Subiectiv” a fost atât ultima a programului, cât și ultima sa apariție în calitate de realizator la Antena 3 CNN.
Totodată, Dumitrescu și-a exprimat recunoștința față de colegii din redacție și întreaga echipă a postului pentru colaborarea din ultimii ani și le-a urat succes în continuare. Jurnalistul a anunțat că va rămâne în presă, însă într-o altă formulă, urmând să ofere detalii despre viitoarele sale proiecte în perioada următoare. La final, acesta a adresat mulțumiri conducerii postului, colegilor, telespectatorilor și invitaților care i-au fost alături de-a lungul carierei sale la Antena 3 CNN.
„De 16 ani, realizez emisiuni la Antena 3, apoi la Antena 3 CNN. Au fost 16 ani intenși, conectat non-stop la evenimentele pe care le-am trăit împreună, cu sentimente contradictorii, cu emoție, alteori cu stupoare, revoltă sau furie. Reacții absolut normale la situații mai puțin normale sau chiar anormale, pe care vi le-am prezentat în tot acest timp. Vă mulțumesc pentru atenția pe care mi-ați acordat-o și pentru încrederea pe care am simțit-o, în toți acești ani, din partea dumneavoastră.
Astăzi nu a fost doar ultima ediție a emisiunii „Subiectiv”, ci, în același timp, și ultima emisiune pe care am realizat-o la Antena 3 CNN. Le mulțumesc colegilor din redacție și întregii echipe pentru toți acești ani minunați. Gând bun tuturor și mult succes în continuare! Rămân în presă și voi fi mereu alături de voi, dar într-un alt mod. Veți afla detalii în curând. Mulțumesc, Antena 3 CNN, mulțumesc, dragi colegi, mulțumesc, dragi telespectatori și, desigur, mulțumesc, dragi invitați”, a zis Răzvan Dumitrescu.
Cariera lui Răzvan Dumitrescu
Înainte de a intra în televiziune, Răzvan Dumitrescu a profesat ca inginer electronist și a lucrat la Electro Argeș până în perioada de după Revoluție. Ulterior, acesta a decis să își încerce norocul la TV SOTI, unde intenționa să ocupe un post de inginer de sunet.
Parcursul său profesional a luat însă o turnură neașteptată după ce realizatoarea de televiziune și documentarista Marilena Rotaru l-a remarcat în timpul procesului de selecție și i-a propus să susțină o probă de voce. În urma acesteia, Dumitrescu a făcut trecerea către jurnalismul de televiziune, ajungând să prezinte jurnalul de seară alături de Andreea Esca.
După aproximativ un an petrecut în televiziune, Răzvan Dumitrescu și-a continuat cariera în presa scrisă, activând la revista Zig Zag. De altfel, intrarea sa în televiziune s-a produs întâmplător, în condițiile în care intenția inițială era să lucreze ca inginer de sunet.
De-a lungul timpului, jurnalistul a colaborat cu mai multe publicații și instituții media, printre care Flacăra, Curentul, Lumea Magazin, Mediafax, unde s-a ocupat de domeniul politic, precum și postul de radio PRO FM. Experiența sa profesională include și activitatea desfășurată la TVR, B1 TV și Realitatea TV.
Răzvan Dumitrescu s-a numărat, de asemenea, printre fondatorii platformei de știri DC News, alături de Bogdan Chirieac. În prezent, acesta realizează emisiunea „Ce se întâmplă”, difuzată de mai mulți ani pe DC News, în cadrul căreia analizează teme de interes public, precum evoluția salariilor și pensiilor, alegerile, activitatea Guvernului sau cea a președintelui.
Formatul emisiunii este unul preponderent analitic, construit în jurul întrebărilor și preocupărilor publicului, având ca obiectiv explicarea contextului și a posibilelor evoluții ale principalelor subiecte de actualitate.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





