Pandemia de Covid-19 face prăpăd în SUA. Lovitură de proporții dată economiei

Pandemia de Covid-19 face prăpăd în SUA. Lovitură de proporții dată economiei
Publicat de Radu Andone la 30 iulie 2020, 11:15

Pandemia de Covid-19 lovește puternic în economia SUA. Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale a SUA (Fed) a arătat că numărul crescut de cazuri de infectare cu noul coronavirus în Statele Unite şi restricţiile menite să stopeze răspândirea pandemiei au început să afecteze redresarea acestui sector.

Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale a SUA (Fed) a susținut că o problemă foarte mare provocată de Covid-19 este reducerea încrederii consumatorilor şi încetinirea reangajării angajaţilor aflaţi în şomaj, transmit Reuters şi BBC.

„Vedem în ultimele săptămâni semne că o creştere a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi măsurile menite să controleze pandemia încep să afecteze redresarea economiei. SUA au intrat într-o nouă fază a ţinerii sub control a virusului, ceea ce este esenţial atât pentru protejarea sănătăţii, cât şi a economiei”, a afirmat şeful Fed după şedinţa de politică monetară.

De altfel, ceea ce a spus acum Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale a SUA (Fed), a fost susținut de mai mulţi economişti şi analişti care au arătat, în ultimele săptămâni, că explozia numărului de cazuri în unele state din sud şi sud-vest reduce speranţele într-o redresare rapidă a economiei.

„Calea redresării economiei depinde semnificativ de evoluţia pandemiei”, a apreciat într-un comunicat Comitetul Federal pentru Pieţe Deschise (FOMC). Oficialii Fed au reafirmat angajamentul lor de a folosi „toate instrumentele disponibile” pentru a sprijini economia şi a menţine ratele dobânzilor aproape de zero atât timp cât va fi nevoie pentru redresarea în urma efectelor negative ale pandemiei.

„În urma declinului semnificativ, activitatea economică şi piaţa forţei de muncă s-au redresat uşor în ultimele luni dar rămân mult sub nivelul de la începutul anului”, se arată în comunicatul publicat la finalul reuniunii de politică monetară.

Toţi membrii FOMC au votat pentru menţinerea dobânzii de politică monetară până la un interval cuprins între 0% şi 0,25%, unde este din 15 martie, când pandemia a a început să afecteze economia SUA.

Fed va continua să achiziţioneze în fiecare lună titluri de trezorerie şi obligaţiuni ipotecare (mortgage-backed securities) în valoare de minim 120 de miliarde de dolari, pentru a sprijini pieţele financiare.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.