Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va împrumuta 161,2 milioane lei (38 milioane de euro) de la Trezoreria Statului pentru întreţinerea şi reparaţia drumurilor.

“Având în vedere că sumele aprobate de la bugetul de stat pe anul 2010 aferente activităţii de întreţinere în valoare 435.149.000 lei asigură doar 36% din necesarul anual de fonduri şi că din această sumă trebuie acoperite cheltuieli înregistrate în anul 2009, Adunarea Generală a Acţionarilor a CNADNR a aprobat efectuarea demersurilor pentru contractarea unui credit bancar în anul 2010 în valoare de 161.203.000 lei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de guvern pentru aprobarea împrumutului, elaborat de Ministerul Transporturilor.

Împrumutul va fi acordat în luna august, pe o perioadă de 4 ani şi 3 luni, din care o perioadă de graţie de 3 ani şi 6 luni, cu o rată a dobânzii situată la nivelul ratei de politică monetară practicată de Banca Naţională a României, la care se adaugă patru puncte procentuale.

Returnarea creditului va începe în februarie 2014, în patru tranşe trimestriale egale, iar dobânda va fi plătită trimestrial începând cu luna noiembrie a acestui an.

Rambursarea se va face din veniturile CNADNR, respectiv din sumele colectate din vânzarea rovinietelor şi din taxele pentru autostradă şi trecerea podurilor.

SURSA: Mediafax