România își face harta pământurilor și metalelor rare

Ministerul Economiei, condus de Radu Miruță, pregătește o Hotărâre de Guvern prin care va fi lansat un amplu program de centralizare a datelor privind resursele minerale ale țării. Inițiativa vizează în special pământurile și metalele rare, elemente considerate fundamentale în dezvoltarea tehnologiilor emergente – de la baterii electrice și microcipuri, până la aplicații de inteligență artificială și robotică.

Potrivit ministrului, România trebuie să își cunoască exact potențialul subsolului pentru a-și putea valorifica strategic resursele.

„Am lansat în aceste zile o Hotărâre de Guvern pentru un program geologic de creare a unei baze de date complete cu resursele neenergetice ale României, cu accent pe pământuri şi metale rare. Ce discută intens marii lideri ai lumii avem noi aici, iar asta trebuie să ne dea importanţa cuvenită”, a declarat Miruță într-o postare video.

Acesta consideră că deținerea unor astfel de resurse reprezintă „biletul de intrare al României la masa marilor decizii mondiale”. Prin programul propus, autoritățile își propun să colecteze date actualizate privind distribuția, cantitatea și calitatea acestor elemente, folosind metode moderne de analiză geologică și digitală.

Miruță a explicat că vor fi evaluate resurse precum molibdenul, litiul, grafenul sau stibiul – substanțe care, în ultimii ani, au devenit esențiale pentru industriile de vârf.

metale rare
SURSA FOTO: Dreamstime

„Situaţia pământurilor rare este printre cele mai intens discutate subiecte între marii lideri ai lumii. Are şi România loc acolo? Eu zic că da şi trebuie să jucăm şi noi la cel mai înalt nivel”, a afirmat ministrul.

Strategia de valorificare internă a resurselor României

Radu Miruță a subliniat că scopul principal al proiectului nu este vânzarea sau concesionarea acestor resurse către companii străine, ci utilizarea lor în beneficiul economiei naționale. În viziunea sa, exploatarea responsabilă și procesarea în interiorul țării pot genera valoare adăugată și pot întări poziția României în rețelele economice europene și globale.

„Nu le avem să le dăm la alţii, le avem să le folosim în interesul României. Le avem să ne ajutăm de ele, să dea importanţă României la nivel internaţional şi le avem pentru ca alţii să interacţioneze cu noi, producând din ele în România plus valoare”, a declarat ministrul.

Cu toate acestea, în spațiul public au apărut deja opinii care avertizează asupra posibilelor riscuri asociate centralizării acestor date. Unii analiști consideră că, odată ce România își definește clar resursele disponibile, marile companii internaționale ar putea exercita presiuni pentru a obține acces la exploatare.

De asemenea, există îngrijorări legate de faptul că o abordare similară a fost observată în alte state din regiune, precum Ucraina, unde resursele minerale au devenit rapid subiect de interes pentru investitori și parteneri străini. De aici și dezbaterea dacă România riscă să urmeze același „model” de valorificare externă, în detrimentul unui control suveran asupra propriilor bogății.

Reforma companiilor de stat din domeniul resurselor

Pe lângă inventarierea resurselor, Miruță anunță și o campanie internă de „curățare” a companiilor de stat care administrează domeniul resurselor naturale. Ministrul afirmă că procesul va viza eliminarea practicilor neperformante și a corupției, pentru a asigura o gestionare transparentă și eficientă a activelor statului.

„Săracă țară bogată. Spunea Geo Bogza prin anii ’30 despre potenţialul uriaş al României, cu resurse de o valoare fantastică, dar de pe urma cărora românii nu ajungeau să se bucure prea mult din cauza corupţiei şi a incompetenţei. Curăţăm conducerile companiilor de stat care se ocupă de aceste resurse, reinventariem cu tehnologie de ultimă generaţie şi mergem să stăm la masa deciziilor importante”, a declarat Miruță.

Ministerul are în vedere implicarea directă a institutelor de cercetare și a mediului academic în procesul de reevaluare a resurselor, pentru a garanta acuratețea și credibilitatea datelor colectate. Totodată, autoritățile anunță că vor colabora cu sectorul privat, în special cu firme din domeniul tehnologiei și al energiei verzi, pentru a identifica cele mai eficiente metode de prelucrare a materialelor rare.

Potrivit planurilor prezentate, programul de inventariere ar urma să fie desfășurat pe etape, începând cu zonele considerate prioritare din punct de vedere geologic. Scopul final este crearea unei baze de date naționale care să includă informații detaliate despre toate resursele neenergetice ale României, de la zăcăminte confirmate până la rezerve potențiale.

Inițiativa Ministerului Economiei vine într-un moment în care competiția globală pentru pământurile rare se intensifică. Statele Unite, China și Uniunea Europeană investesc masiv în identificarea și securizarea acestor resurse, considerate vitale pentru producția de tehnologii verzi și militare.

Pentru România, un inventar complet și precis ar putea reprezenta o șansă de afirmare economică și diplomatică, dar și o provocare în gestionarea echilibrată a intereselor interne și externe.