În cazul nerespectării recomandărilor raportului, lumea ar suferi ”pagube grave, universale si ireversibile”. Secretarul general ONU Ban Ki-moon a declarat că inacțiunea poate costa “mult mai mult” decât realizarea acțiunilor necesare. “Liderii trebuie să acționeze. Timpul nu este de partea noastră”, a mai spus Ban Ki-moon.

Raportul IPCC este cel de-al cinci-lea document realizat de peste o sută de experți ONU în domeniul schimbărilor climatice și prezintă punctul de vedere al oamenilor de știință cu privire la schimbările climatice de pe glob. Sunt detaliate urmatoarele subiecte: schimbările observate și cauzele acestora, riscurile viitoare si impactul schimbărilor climatice, precum și căile de urmat sau posibile soluții pentru reducerea gazelor cu efect de seră, pentru adaptare și dezvoltare durabilă.

Raportul ONU notează, de asemenea, că față de anul 2007, când a fost publicat cel de-al patrulea raport, s-au observat eforturi susținute la nivel național și strategii regionale de reducere a gazelor cu efect de seră, care au condus la scăderea emisiilor de CO2 cu 67% la nivel mondial.

"Publicat cu o lună înaintea negocierilor ONU privind schimbările climatice de la Lima, Peru, raportul poate fi considerat un text draft pentru negocieri, inclusiv pentru cele de la Paris de anul viitor. În același timp, raportul este o unealtă ultilă pentru afaceri întrucât susține mecanismele de piață care se axează pe un preț al carbonului, inclusiv sistemele de tranzacționare regionale si taxele pe carbon", a declarat Casiana Fometescu, expert în emisii de gaze cu efect de seră, Carbon Expert.

Raportul sugerează că energia regenerabilă va trebui să-și crească proporția în mixul de energie de la 30% la 80% până în anul 2050. Iar pe termen lung, energia traditională va trebui fie să investească în tehnologii de captare și stocare a carbonului (CCS), fie să se renunțe la acest tip de energie “în mod complet, până în 2100".

În același timp, se subliniază importanța realizării unui mecanism de unificare a politicilor naționale și regionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, care va atrage după sine atât costuri, cât și riscuri mai mici în ceea ce privește scurgerile de emisii de CO2 de la o țară la alta ("carbon leakage").