Orban, lovitură totală pentru unguri! Chiar e deranjant! Se încalcă libertatea de circulație
Premierul Ludovic Orban a făcut o serie de declarații tăioase la adresa Ungariei, despre care spune că a luat decizii care încalcă libertatea de circulație și care, „parcă sunt cu dedicație” împotriva cetățenilor români.
Premierul i-a cerut ministrului Marcel Vela să ia legătura cu omologul său maghiar pentru a reglementa situația în care mai mulți cetățeni români au probleme la tranzitul Ungariei, în drumul spre țări din Europa de Vest.
Este deja deranjant, a spus Ludovic Orban.
Mai mult, premierul României a precizat că dacă Ungaria nu va reglementa situația, va fi sesizată Comisia Europeană.
„Domnule ministru Vela, din nou Ungaria a luat măsuri care sunt contrare Tratatului UE privind libertatea de circulaţie. Am primit relatări personale, inclusiv de la oameni pe care îi cunosc personal, că nu li se permite tranzitul în Ungaria, că autorităţile maghiare au instituit iar nişte reguli de tranzitare de către persoanele fizice care călătoresc, nu în Ungaria. Înţeleg dacă vor pentru Ungaria, pentru cine se duce în Ungaria se instituie măsurile specifice de protecţie sanitară, cum şi noi am instituit.
Din nou este afectată libertatea de circulaţie şi chiar mi se pare ciudat că principalele victime sunt cetăţenii români. Solicitarea mea către dumneavoastră este să interveniţi de urgenţă pe lângă omologul maghiar şi să formulaţi o solicitare fermă privitor la asigurarea libertăţii de circulaţie.
Comunicaţi şi cu omologul maghiar şi, în cazul în care nu renunţă la astfel de măsuri discriminatorii, trebuie sesizată Comisia Europeană”, a declarat premierul, în debutul şedinţei de Guvern.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.