Declarația lui Ludovic Orban

„Astăzi am prevăzut în program o întâlnire la Ministerul Apărării cu echipa de la MApN şi cu echipa de la Ministerul Economiei. Evident, căutăm să găsim cele mai bune soluţii, astfel încât Programul de înzestrare a Armatei să se reflecte favorabil şi pentru industria de apărare românească şi să identificăm posibile comenzi pe care le poate Armata către fabricile din cadrul industriei de apărare din România, astfel încât să susţină activitatea acestor companii”, a declarat Orban, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat dacă va avea o discuţie cu sindicaliştii din industria de apărare, potrivit agerpres.ro

Modificarea legii

Întrebat dacă Legea offset va fi modificată, premierul a reacţionat: „Aş vrea să nu mai primim mazăre sau alte forme de offset”.

„Noi am vrea ca pe fiecare program de înzestrare să existe un program de offset, de exemplu cum este programul privitor la corvete, care presupune în schimb, practic, modernizarea fregatelor. Noi am vrea să existe la fiecare program un contract, de exemplu cazul contractului cu Iveco pentru camioane, o parte din procesul de producere al camioanelor să fie realizat în România. Să integrăm în producţia internă, cu agenţi economici din România, o parte din produsele, subansamblele, componente, piese de componente pentru realizarea acestor utilaje sau achiziţii. Este clar că offset-ul este un instrument pe care-l vom folosi pentru transfer de tehnologie şi pentru a putea susţine dezvoltarea industriei de apărare din România”, a adăugat Orban.

Premierul are miercuri la sediul MApN o întâlnire de lucru cu ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi cu ministrul Economiei, Virgil Popescu.


Te-ar putea interesa și: