Compania Orange a lansat în premieră pe piaţă serviciul Redirecţionarea apelurilor în caz de urgenţă, care le permite abonaţilor să primească apeluri pe numărul lor în cazul în care şi-au pierdut telefonul.

Pentru a activa serviciul, abonaţii trebuie să apeleze gratuit numărul 468 de pe orice telefon Orange, să introducă numărul personal de telefon şi parola Thank You, iar apoi să aleagă numărul de telefon mobil sau fix către care doresc să redirecţioneze apelurile primite. Pentru fiecare apel redirecţionat se aplică tarifele în conformitate cu planul tarifar al clientului şi destinaţia apelului.

„Unul dintre cele mai frecvente motive de îngrijorare ale clienţilor care îşi pierd telefonul este legat de imposibilitatea de a fi contactaţi. Prin lansarea serviciului Redirecţionarea apelurilor în caz de urgenţă le oferim abonaţilor noştri posibilitatea să rămână în contact cu toţi cei care îi apelează atunci când, din diverse motive, nu pot folosi telefonul personal”, a declarat Sorin Blideran, Senior Product Manager.

Noul serviciu face parte din portofoliul Orange Care, alături de servicii precum Asigurarea pentru telefon, card de date şi modem, SIM Agenda Back-up, Transfer de conţinut şi Buy-Back pentru telefoanele mobile.

SURSA: Orange