Piatra cubică rezultată în urma reabilitării bulevardelor Constantin Prezan şi Aviatorilor va fi folosită în refacerea unor artere din centrul istoric, a spus primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

„Piatra cubică scoasă de pe Bulevardele Aviatorilor şi Constantin Prezan a fost numărată bucată cu bucată şi am renumărat bucată cu bucată şi am depozitat-o pe strada Cooperativei. Am încredere şi garantez că această piatră considerată monument istoric va ajunge în centrul istoric”, a spus Sorin Oprescu.

Potrivit edilului şef, având în vedere valoarea nu numai din punct de vedere istoric al pietrei, ci şi din cel financiar, aceasta va fi folosită la refacerea unor artere şi piaţete din centrul istoric al Capitalei, Oprescu neprecizând care sunt arterele şi nici care este valoarea totală a acesteia.

Întrebat dacă această piatră cubică nu va avea soarta celei de pe bulevardul Preciziei, care a dispărut, primarul general a dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla, menţionând că bordurile de granit de pe bulevardul respectiv au fost recuperate şi folosite.

Considerat iniţial monument istoric, Bulevardul Aviatorilor a primit aprobarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional de a fi modernizat. Astfel, a fost avizat proiectul privind reabilitarea Bulevardului Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Bulevardul Mircea Eliade – Bulevardul Constantin Prezan la începutul lunii iunie.

Soluţia de reabilitare presupune înlocuirea pietrei cubice cu mixtură asfaltică, mai puţin în zona din jurul monumentului Aviatorilor, bretelele şi trotuarele. Totodată, una din condiţiile avizării a fost şi realizarea unui studiu istoric care să identifice valoarea istorică a acestei zone.