Opel recheamă la service 15.500 de Corsa

Opel recheamă la service 15.500 de Corsa
Publicat de CAPITAL la 7 iulie 2010, 19:16

Constructorul auto german Opel a cerut miercuri unui număr de peste 15.500 de proprietari germani ai noului model de automobil Opel Corsa să treacă pe la service, în vederea unor verificări la frâna de mână.
‘Măsura afectează 15.500 de Opel Corsa din Germania’, a informat un purtător de cuvânt al constructorului auto, la care ar urma să se adauge un număr de automobile de pe alte pieţe europene, număr pe care Opel nu poate deocamdată să-l comunice.
‘Nu a existat nici un accid

‘Nu a existat nici un accident, iar problema a fost descoperită cu prilejul controalelor de calitate’, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Opel a precizat că este vorba despre autovehicule produse în acest an. Problema a fost localizată la cablurile frânei de mână, care, în cel mai grav caz, nu va funcţiona corect la staţionare.

Constructorul auto a început să-i contacteze pe clienţii afectaţi şi să le ceară să meargă la service pentru o reparaţie care durează mai puţin de o jumătate de oră.

Constructorii de automobile din întreaga lume sunt sub presiune de mai multe luni, după ce o serie de probleme tehnice la mai multe din modelele constructorului auto japonez Toyota au constrâns cel mai mare producător mondial de automobile să recheme la service aproximativ 10 milioane de autovehicule din întreaga lume, majoritatea în SUA.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.