Venind în plus faţă de modelele ADAM JAM, ADAM GLAM şi ADAM SLAM, acesta va extinde şi mai mult posibilităţile de personalizare aproape nelimitate ale ADAM şi îi va consolida poziţia de campion al personalizării în rândul automobilelor.

Prezentat ca şi concept la Geneva abia acum 12 luni, ADAM ROCKS a primit reacţii atât de entuziaste încât noua echipă de conducere a companiei a luat rapid decizia de a-l utiliza şi de a anunţa producţia sa la ediţia din acest an a salonului. ADAM ROCKS va fi lansat pe piaţă începând din vară.

Cel mai recent model din gama Opel este un autovehicul de 3,74 metri prevăzut standard cu un acoperiş textil Swing Top retractabil, cu acţionare electrică, armături de protecţie specifice ale caroseriei şi o gardă la sol mai ridicată cu 15 mm. ADAM ROCKS este primul crossover urban cu trei uşi şi dimensiuni mici, cu o lungime mai mică de 4 metri.

Pe lângă numeroasele inovaţii care sporesc nivelul de confort şi siguranţă din dotarea gamei ADAM – precum sistemul de asistare la parcare care parchează autovehiculul automat, fără ca şoferul să fie nevoit să manevreze volanul – modelul ROCKS este echipat cu noua generaţie a sistemului infotainment IntelliLink dezvoltat de Opel. Acesta permite integrarea perfectă în autovehicul a funcţiilor smartphone cu ANDROID şi Apple iOS.

ROCKS va fi echipat cu noul motor turbo 1.0 ECOTEC cu 3 cilindri şi injecţie directă dezvoltat de Opel. Motorul este disponibil în două clase de putere: de 66 kW/90 CP şi de 85 kW/115 CP. Consumul de carburant este unul redus, de numai 4,3 l/100 km. Motorul desăvârşeşte o gamă de sisteme de propulsie pe benzină pentru modelul ADAM, care include trei unităţi cu patru cilindri şi aspiraţie naturală (1,2 l cu o putere de 51 kW/70 CP şi un cuplu de 115 Nm; 1,4 l cu o putere de 64 kW/87 CP/ şi 74 kW/100 CP, ambele generând un cuplu maxim de 130 Nm). După prezentarea sa în premieră la Salonul Auto de la Geneva, ADAM ROCKS va fi pus în vânzare la începutul verii, când preţul acestuia va deveni public. Producţia va începe în luna august 2014 în Eisenach, Germania.

Te-ar putea interesa și: