Aceleaşi surse susţin că în dosar este vorba de mită şi trafic de influenţă.

Omul de afaceri Sorin Strutinsky ar fi pretins şi primit bani în schimbul cărora ar fi promis că îşi va exercita influenţa asupra funcţionarilor Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa privind un contract.

Sursele au precizat că, în 2012, Strutinsky ar fi pretins de la denunţător o sumă de bani, care ar fi reprezentat un procent de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către SC Argos Industrial SRL, ca parte a unui consorţiu de firme, în baza unui contract încheiat cu Compania Administraţia Canalelor Navigabile (dragaj de întreţinere pe Canalul Dunărea – Marea Neagră şi pe Canalul Poarta Albă – Midia – Năvodari).

Potrivit surselor, în schimbul banilor pretinşi, omul de afaceri, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor, ar fi promis că îi va determina pe aceştia să respecte obligaţiile contractuale referitoare la plata preţului faţă de SC Argos Industrial.

Consorţiul respectiv de firme ar fi încasat preţul lucrărilor executate – peste 12,7 milioane lei şi TVA aferentă de peste 3 milioane lei.

Sorin Strutinsky ar fi primit de la denunţător aproximativ 636.000 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale SC Argos în cele ale unor firme indicate de către acesta. De asemenea, el ar fi primit, mai subliniază sursele, în numerar şi suma de 25.000 euro, urmând ca diferenţa de încasat – în cuantum de 112.000 lei – să fie achitata în cursul anului 2015.

Omul de afaceri Sorin Strutinsky, un apropiat al primarului Constanţei, Radu Mazăre, şi al şefului CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este audiat miercuri de procurorii DNA, după ce a fost ridicat.