”Primul eveniment RIBA – precum şi înfiinţarea asociaţiei – reprezintă o contribuţie valoroasă la dezvoltarea economică a României şi Irlandei în contextul general al Uniunii Europene. Schimbul de experienţe şi perspective reprezintă un factor decisiv în accelerarea procesului şi în evitarea, pe cât posibil, a repetării aceloraşi greşeli, dincolo de particularităţile fiecărei ţări, care, desigur, trebuie luate în considerare de către factorii de decizie”, a explicat Bogdan Olteanu.

Evenimentul de joi s-a concentrat pe o serie de paralele între România şi Irlanda, prezentând puncte de vedere avizate pe teme precum impactul sectorului bancar asupra creşterii economice, reglementările UE şi alinierea României la cadrul legislativ european, perspective asupra viitorului serviciilor bancare în România, Irlanda şi UE, bune practici pentru creşterea nivelului investiţiilor străine directe, consolidarea pieţelor financiare precum şi crearea unui sistem de reglementare transparent şi eficient.

Romania Ireland Business Association (RIBA) este o organizaţie independentă, non-profit, care colaborează cu Ambasada Irlandei în România în vederea promovării şi dezvoltării relaţiei comerciale şi a investiţiilor dintre cele două ţări. Statutul asociaţiei a fost semnat de membrii fondatori pe 17 iunie 2014. Asociaţia are 18 membri fondatori. Taxa pe care fiecare membru trebuie să o plătească pentru perioada 2014-2015 este de 1.500 lei, în cazul companiilor mici şi a persoanelor fizice, şi de 3.000 de lei, în cazul celor mari. (Sursa: Agerpres)