Numele fostului minsitru al Muncii a fost vehiculat în spațiul public ca făcând parte din lista candidaților PSD la euroaprlamentare. Lia Olguța Vasilescu a susținut, într-un interviu acordat psnews.ro, că exclus să plece la Bruxelles. Ea a subliniat că nu intenționează să candideze în acest an la alegeri. ”Sigur nu voi candida la alegerile europarlamentare din acest an. Nu mă interesează subiectul. Filiala Dolj a desemnat deja un candidat”, a declarat Olguța Vasilescu, referitor la informația vehiculată anterior.

De altfel, motivele pentru care Olguța Vasilescu nu vrea să candideze pentru un post în Parlamentul European sunt evidente, mai ales după ce actualul său soț, Claudiu Manda a fost inclus ope un loc eligibil de Liviu Dragnea. Biroul permanent județean al PSD Dolj a votat cu unanimitate de voturi susținerea candidaturii senatorului Claudiu Manda la alegerile europarlamentare. „BPJ al PSD Dolj, astăzi (sâmbătă – n.r.), 16 februarie 2019, în unanimitate, a votat candidatura domnului Claudiu Manda la alegerile europarlamentare”, au arătat social-democrații organizației pe Facebook.

Întrebată dacă este interesată de poziția de comisar european, funcție ocupată acum de Corina Crețu, Vasilescu a replicat: „Nu sunt interesată de această funcție”.

Potrivit sursei citate, pentru fotoliul de comisar european, funcție deținută în acest moment de Corina Crețu, se vehiculează numele lui  Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, dar și cel al Rovanei Plumb, ministru Fondurilor Europene.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: