Raiffeisen Bank şi Raiffeisen Asset Management lansează o ofertă promotională constând într-un pachet de produse de economisire-investire format din depozit şi unităţi ale fondului cu capital protejat Raiffeisen Confort.

Clienţii care subscriu unităţi de fond Raiffeisen Confort până la data de 25 octombrie 2009 pot avea posibilitatea să constituie şi depozite în lei sau euro cu dobânzi majorate faţă de cele standard. La depozitele în lei, dobânzile ajung până la 10%, în cazul scadenţelor pe trei luni. 

Se poate opta şi pentru depozite în euro (componenta de investiţii fiind exprimată în lei), iar pentru sumele mari (peste 40.000 de euro), se pot obţine dobânzi cu 1,2 puncte procentuale peste cele care s-au obţine de la bancă pentru un depozit fără componentă de investiţii. Sumele plasate în depozite nu pot depăşi plasamentele efectuate în fond.

Fondul Raiffeisen Confort, lansat în septembrie 2007, a încheiat prima perioadă investiţională de doi ani, înregistrând o creştere a valorii unităţii de fond de 6.8% de la lansare. Asta în conditiile în care indicele BET – XT a scăzut cu peste 63% în acelaşi interval.

„Oferta pe care o desăşuram în prezent satisface cerinţele investitorilor noştri în aceasta perioadă. Aceasta presupune un grad de risc redus, având în vedere apetitul scăzut de risc al românilor, pe de altă parte este foarte potrivită pentru contextul actual de piaţă, când mulţi investitori işi doresc să beneficieze de potentialul de creştere pe termen mediu şi lung al pieţei de acţiuni”, a declarat Mihail Ion, preşedintele Raiffeisen Asset Management.

Raiffeisen Confort este primul fond cu capital protejat din România. Plasamentele fondului sunt efectuate în instrumente purtătoare de dobândă şi în acţiuni. Spre deosebire de fondurile garantate, unde există o garanţie bancară a capitalului, în cazul fondurilor CPPI, protejarea capitalului este asigurată prin strategia de investiţii. Deşi fondurile garantate asigură cel puţin conservarea plasamentelor, există un dezavantaj: sumele nu pot fi restrase înainte de scadenţă. În cazul fondurilor CPPI, categorie în care este inclus fondul Raiffeisen Confort, răscumpărarea este posibilă oricând.