Oamenii de afaceri, despre ruperea USL: Investitorii care vor să vină tot vor veni

Oamenii de afaceri, despre ruperea USL:  Investitorii care vor să vină tot vor veni
Publicat de Valentin Vioreanu la 26 februarie 2014, 13:45

Mediul de afaceri vrea stabilitate politică, dar investitorii prezenţi deja în România „nu vor face mai puţine şaibe” dacă există probleme la nivelul Guvernului, iar cei care vor să vină pe piaţa locală au deja strategia făcută, a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR.

"Ne preocupă situaţia pentru că ne dorim stabilitate politică, dar doar din prisma faptului că vrem să avem interlocutori pentru sectoarele economice vitale. Dar credeţi că investitorul care este în România face mai puţine şaibe decât făcea înainte? Investitorii care vor să vină tot vor veni. Aceste probleme sunt sperietori foarte uşor de lansat, dar n-au consistenţă. Cine vrea să vină o face oricum, are strategie şi ştie ce este aici. De exemplu în Italia s-a schimbat Guvernul, dar ratingul a fost îmbunătăţit", a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

El a atras atenţia însă că dacă instabilitatea politică se perpetuează atunci ar putea să apară probleme şi la nivelul mediului economic.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Fără categorie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.