„Reprezentanţii S.C. Construcţii Feroviare Mureş S.A. au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei despre faptul că în perioada 16 iulie – 21 iulie 2018 vor efectua lucrări de amenajare a trecerii de cale ferată pe ruta Episcopia Bihor – Halmeu şi a drumului DN1C Halmeu (România) – Diakovo (Ucraina)”, se menţionează în comunicatul citat. 

ITPF Sighetu Marmaţiei precizează că, începând cu data de 16 iulie, pe teritoriul României, pe tronsonul de drum ce face legătura între PTF Halmeu şi PTF Diakovo, după zona de control şi până la linia de frontieră cu Ucraina, circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată alternativ, atât sensul de ieşire din ţară, cât şi pe sensul de intrare. 

Astfel, în 16 iulie, între orele 08,00 – 14,00 circulaţia rutieră va fi restricţionată pe o bandă iar circulaţia trenurilor va fi suspendată, în 17 iulie, între orele 08,00 – 16,00 circulaţia rutieră va fi restricţionată pe o bandă iar circulaţia trenurilor va fi suspendată, în 18 iulie, între orele 08,00 – 14,00 circulaţia rutieră va fi restricţionată pe o bandă (se schimbă banda restricţionată) iar circulaţia trenurilor va fi suspendată, în 19 iulie, între orele 08,00 – 16,00 circulaţia rutieră va fi restricţionată pe o bandă (se schimbă banda restricţionată) iar circulaţia trenurilor va fi suspendată, în 20 iulie, între orele 23,00 – 24,00 circulaţia rutieră va fi suspendată iar circulaţia trenurilor va fi suspendată, în 21 iulie circulaţia rutieră va fi suspendată între orele 00,00 – 02,00, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe o bandă între orele 02,00 – 11,00 iar circulaţia trenurilor va fi suspendată între orele 00,00 – 11,00. 

Sursa citată mai menţionează că, din punct de vedere al atribuţiilor Poliţiei de Frontieră, efectuarea controlului de frontieră se va desfăşura în condiţii normale, iar după finalizarea lucrărilor vor fi luate măsuri de fluidizare a traficului.

Te-ar putea interesa și: