Festivalul Spotlight a început în București. 19 proiecte de artă luminoasă și video mapping, în centrul Capitalei
SURSA FOTO: Facebook, Primăria Municipiului București - Festivalul Internațional al Luminii – Spotlight
Festivalul Internațional al Luminii – Spotlight a început vineri, 9 octombrie 2026, în centrul Bucureștiului, unde 19 proiecte artistice vor transforma clădirile și spațiile publice în galerii de artă în aer liber. Evenimentul se desfășoară până duminică, cu instalații luminoase și spectacole de video mapping. Accesul este gratuit.
Festivalul Spotlight a început în București. 19 proiecte de artă luminoasă și video mapping, în centrul Capitalei
Festivalul Internațional al Luminii – Spotlight a început vineri, 9 octombrie 2026, și se desfășoară timp de trei zile în centrul Bucureștiului, sub tema „Playground”. Evenimentul reunește 19 proiecte, dintre care 13 instalații luminoase și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din România și din străinătate.
Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), festivalul transformă centrul Capitalei într-o galerie de artă în aer liber, cu instalații luminoase și proiecții pe clădiri emblematice. Evenimentele se desfășoară pe un traseu cu peste 7.000 de metri pătrați de spațiu expozițional, iar organizatorii estimează că vor participa sute de mii de persoane.
Ediția din acest an reunește 16 artiști din șapte țări. Organizarea spectacolelor presupune utilizarea a peste 300 de tone de echipamente, a 11 structuri și turnuri de proiecție, a 20 de videoproiectoare laser și a peste 200 de surse de lumină.
Instalațiile și proiecțiile pot fi urmărite pe Calea Victoriei, pe traseul cuprins între Hotelul Radisson Blu și intersecția cu Splaiul Independenței, precum și în alte puncte din centrul orașului și în două centre comerciale partenere.
Sâmbătă, 10 octombrie, și duminică, 11 octombrie, festivalul poate fi vizitat între orele 19:00 și 23:00. Accesul publicului este gratuit.
Ce instalații și spectacole pot fi văzute la Spotlight?
La Hotelul Radisson Blu, artistul român Sergiu Doroftei prezintă instalația „Hyperlux”, o sculptură luminoasă inspirată de geometria unui hiperboloid de revoluție. Lucrarea explorează relația dintre ordine și deformare prin animații, refracții și reflexii ale luminii.
La Hotelul InterContinental Athénée Palace Bucharest, artistul italian Michele Pusceddu propune spectacolul de video mapping „ReFract”, care explorează modul în care lumina se refractă și se transformă la contactul cu suprafețele arhitecturale, generând iluzii optice.
În Piața George Enescu, instalația „Kontakt”, realizată de Nicolas Paolozzi și studioul francez Module, combină lumina și sunetul într-o structură arhitecturală de mari dimensiuni, concepută pentru a transforma spațiul public într-o experiență colectivă.
În apropierea statuii lui Carol I, artistul Adrian Damian, reprezentant al Organizației Internaționale a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru din România, prezintă „Light Rider”. Instalația transformă zona din jurul monumentului într-un circuit dinamic de lumină, în care viteza și mișcarea devin elemente de expresie vizuală.
În Piața Revoluției, la Memorialul Renașterii, instalația „Embrace”, realizată de australianul Josh McAuliffe și studioul Beamhacker Studio, constă într-o structură circulară suspendată, care emite efecte sonore și luminoase. La Monumentul Iuliu Maniu, studioul elvețian Encor Studio prezintă „Alcove LTD”, o instalație din sticlă și lumină, ale cărei reflexii se modifică în funcție de mișcările publicului.
La Magazinul Muzica, studioul românesc 360 Revolution aduce instalația „Discoball”, un glob disco de mari dimensiuni, suspendat și conceput pentru a proiecta numeroase raze luminoase asupra clădirilor din jur.
Hotelul Novotel și Palatul Telefoanelor devin suport pentru instalația și spectacolul de video mapping „Anooki”, realizate de artiștii francezi Moetu Batlle și David Passegand, de la studioul Inook. Personajele Anooki, de dimensiuni impresionante, animă fațadele celor două clădiri prin imagini pline de umor și mesaje despre protejarea planetei.
La Teatrul Odeon, studioul românesc Aural Eye Studio prezintă „Inside-Out Playground”, un spectacol de video mapping 3D care descompune vizual arhitectura clădirii și creează un univers dinamic, bazat pe imaginație și joc.
La Cercul Militar Național, spectacolul „Make Your World”, realizat în România, propune o experiență vizuală despre transformarea mediului înconjurător prin creativitate și tehnologie.
La Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest, studioul românesc Les Ateliers Nomad prezintă „Arhitectura în joacă”. Proiecțiile tridimensionale reinterpretează liniile și elementele decorative ale clădirii istorice prin efecte optice.
Pe Calea Victoriei, la intersecția cu strada Eforie, instalația „Genesis”, realizată de studioul românesc Studio H3, explorează ideea de origine și energie primordială printr-o structură luminoasă.
În fața Palatului CEC, studioul Rizi Design Studio prezintă „Light Conductor”, o instalație interactivă care permite vizitatorilor să controleze fasciculele de lumină și ambianța sonoră prin propriile mișcări.
La Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, spectacolul de video mapping „Night Walks”, realizat de artiștii Dilmana Yordanova și Ovidiu Eftimie, împreună cu studiourile KOTKI visuals și Animatropic, combină imagini inspirate din graffiti și din viața urbană nocturnă cu o coloană sonoră originală, compusă de Mischa Blanos.
La intersecția străzii Franceze cu Calea Victoriei, UNATC prezintă proiecții de scurtmetraje de animație realizate de studenți și absolvenți, într-o galerie de artă în aer liber dedicată noii generații de creatori vizuali.
La intersecția Căii Victoriei cu strada Ion C. Filitti, instalația „Pipe_light”, realizată de artiștii Justin Baroncea și Andrei Angelescu, cu producția Atelier SET Design, propune un obiect mecanic de iluminat care combină caracteristicile unui far cu cele ale unei veioze urbane de mari dimensiuni.
La ARCUB – Hanul Gabroveni, artiștii britanici Davy și Kristin McGuire, de la Studio McGuire, prezintă „Ophelia”, o instalație holografică inspirată de personajul shakespearian, care combină arta clasică și tehnologia noilor media.
Două instalații completează programul în centre comerciale partenere. La Promenada Mall, studioul austriac Circus Lumineszenz, împreună cu Markus Anders, prezintă „Torus”, o construcție luminoasă bazată pe forma geometrică a torului, care creează efecte tridimensionale și iluzii optice. La Mega Mall, același studio propune „Sun sets”, o instalație imersivă ce recreează digital culorile și atmosfera unui apus de soare.
Programul include și Spotlight Talks, o serie de întâlniri, dezbateri și prezentări dedicate artei luminii și relației acesteia cu spațiul urban. Evenimentele au loc sâmbătă și duminică, la ARCUB – Hanul Gabroveni, și reunesc artiști, curatori și specialiști implicați în festivaluri internaționale de lumină.
Totodată, Bucureștiul găzduiește pentru prima dată întâlnirea anuală a International Light Festivals Organisation (ILO), rețeaua internațională a festivalurilor de lumină.
Potrivit ARCUB, ediția din acest an marchează și încheierea programului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană”, după 25 de weekenduri în care străzile Capitalei au fost transformate în spații dedicate plimbărilor, culturii și întâlnirilor.
Restricții de circulație în București în perioada festivalului
Pe durata Festivalului Spotlight, traficul rutier va fi restricționat sâmbătă, 10 octombrie, și duminică, 11 octombrie, între orele 19:00 și 23:00.
Restricțiile vizează Calea Victoriei, pe segmentul cuprins între bulevardul Dacia și Piața Națiunilor Unite, fără afectarea celor două intersecții, precum și segmentul dintre bulevardul Dacia și strada C.A. Rosetti. Circulația va fi restricționată pe Bulevardul Dacia, între Calea Griviței și Piața Romană, pe ambele sensuri de mers, pe strada Știrbei Vodă, între strada Ion Câmpineanu și Calea Victoriei, precum și pe străzile Georges Clemenceau și Episcopiei.
Pe durata restricțiilor va fi menținută o bandă de urgență pentru accesul autovehiculelor la instituțiile din zona afectată.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.