O soluție acceptabilă în Egeea

Hakkı Öcal a relatat o opinie cu privire la tensiunile care au loc în Marea Egee. Potrivit acestuia, Grecia și Turcia continuă negocierile strânse, însă este destul de greu de găsit soluția ideală pentru ambele puteri.

Expresia “O soluție acceptabilă în Egeea” îi aparține liderului partidului Noua Democrație din Grecia, premierul Kyriakos Mitsotakis. Pe de o parte, vecinul nostru acuză Turcia de agresivitate în Egeea, pe de altă parte spune că speră să stabilească un parteneriat cu Turcia.

Pumnii nu contează într-o ceartă! În aceeași logică, poate nu ar trebui luate în serios discursurile care fac răspunzătoare partea adversă de dezacordurile apărute între inamicii care încearcă să facă pace.

Dacă acceptăm că premierul a fost sincer în așteptările sale în momentul în care a spus în discursul său “O soluție acceptabilă în Egeea”, atunci întreaga Turcie așteaptă cu nerăbdare să vadă ce intenție are premierul să accepte o schimbare de atitudine.

O soluție acceptabilă

Grecia revine acum la negocierile de la Atena, demarate în 2002 și a căror ultimă rundă (a 60-a) a avut loc pe 1 martie 2016, pentru a descoperi alături de Turcia o soluție acceptabilă pentru ambele părți. Cel care a retras Grecia din negocieri nu a fost Mitsotakis ci premierul dinaintea lui, Alexis Tsipras, care a venit la putere cu promisiunea că va salva Grecia de la a fi o țară săracă a Europei însă a reușit să o sărăcească și mai mult. Însă încă de la început, cei 12 premieri ai guvernelor care au reprezentat Grecia la aceste negocieri nu au căutat răspunsuri la întrebările cum se va împărți Marea Egee și cum se va colabora pentru căutarea și exploatarea în comun a resurselor în cazul în care vor fi descoperite zăcăminte de petrol și gaze.

Au repetat ca niște papagali teza enunțată în 1974 de premierul Konstantinos Karamanlis, potrivit căruia “Insulele dețin ape teritoriale, platou continental și un spațiu economic la fel ca zona continentală”. Au sabotat reuniunile cu probleme subite precum “Această propoziție trebuie să fie aici, nu acolo”.

De-a lungul acestor 14 ani, Grecia a folosit pârghia statutului de membru al Uniunii Europene și a încercat să convingă mai întâi Germania, apoi Italia să îi devină partener în exploatarea petrolului din Egeea. Văzând că nu reușește cu acestea, și-a făcut partener până la urmă Franța. A fost foarte ușor să îl convingă pe noul și neexperimentatul președinte francez, Emmanuel Macron, să extragă direct cu firma Total S.A petrolul și gazul natural din Marea Egee, în loc să le împartă cu Turcia. Greciei i-a fost ușor să atragă Franța în această aventură. Pentru Tsipras, care și-a adus țara în pragul falimentului și nu a lăsat port, aeroport, fabrică sau drum pe care să nu le vândă țărilor puternice ale Europei, cele 500 de miliarde de dolari pe care Franța i le-a fluturat în fața ochilor au reprezentat un colac de salvare. 

Viața politică a lui Tsipras a fost curmată timpuriu de Mitsotakis, care în timpul campaniei electorale se prezenta drept un șoim. Pentru Mitsotakis, care nu se ferește nici măcar să pronunțe cuvântul război și o pune pe președinta Katerina Sakellaropoulou să trimită militari în Kastellorizo și Lemnos, există oare o altă “opțiune acceptabilă” în afara tezei că insula Kastellorizo are dreptul la o zonă maritime mai mare decât cea a Anatoliei?

Vom vedea la cea de a 61-a reuniune consultativă.