A renunțat Grecia la Harta de la Sevilla?

Nici măcar Atena nu mai este în situația de a lua în serios această hartă. Și, pentru a ajunge la un acord realist cu Ankara, transmite semnalele unui compromis în legătură cu această harta care ignoră drepturile Turciei, scrie într-un articol pentru Turkiye, profesorul Kemal İnat. Redăm mai jos opinia acestuia privind această situație.

Nu le este oare rușine celor care minimalizează pașii pe care i-a făcut Turcia în Mediterana de est, inclusiv acordul cu Libia, și îi consideră nerealiști?

La ce se gândesc acum cei care spun ”Ce treabă avem noi în Libia?”

Susținerea guvernului legitim din Libia și apoi semnarea unui acord cu acel guvern pe tema jurisdicției maritime și a securității au fost doar unii dintre pașii care au garantat drepturile Turciei în regiune.

În urma măsurilor luate de Turcia, a mai luat cineva în serios Harta de la Sevilla, pe care Grecia a încercat să o impună Turciei? (Documentul realizat la începutul anilor 2000 de doi cercetători de la Universitatea din Sevilla, la cererea Uniunii Europene, susține dreptul Greciei la un platou continental extins și în jurul insulelor din Marea Egee și limitează dreptul Turciei la ape teritoriale, cu excepția golfului Antalyei – n.red.).

Nici măcar Atena nu mai este în situația de a lua în serios această hartă. Și, pentru a ajunge la un acord realist cu Ankara, transmite semnalele unui compromis în legătură cu această harta care ignoră drepturile Turciei.

Fără îndoială că acordul nu va fi ușor, însă devine tot mai clar că acest compromis nu va fi posibil cu Harta de la Sevilla.

Faptul că Turcia a fost vocală și a trimis în zonă flota sa energetică și vasele de război care o însoțesc a făcut ca Grecia și țările care o sprijină să se trezească la realitate.

Poate că acum ar fi dispuși să înceapă niște negocieri pentru o soluție justă.

Dreptul internațional prevede ca țările cu deschidere la mări semi închise și cu numeroase insule, precum Marea Egee și Mediterana, să își delimiteze zonele maritime prin acorduri juste pe care le încheie între ele.

Grecia a încercat să scape de un asemenea acord cu speranța că va primi sprijinul Uniunii Europene. Se gândea că își va putea pune în practică solicitările maximaliste în urma unor presiuni ale țărilor europene asupra Turciei. Exemplul Ciprului susținea aceste fantezii. Se gândea că, la fel ca în cazul problemei cipriote, Uniunea Europeană o va sprijini în ceea ce privește delimitarea zonelor maritime în Marea Egee și în Mediterana.

În realitate, unele țări europene au încercat să nu dezamăgească Grecia și așteptările sale și să susțină solicitările maximaliste ale Atenei, însă atitudinea fermă și determinată a Turciei în această chestiune le-a făcut să dea înapoi.

Din cauza acestei atitudini, nu și-au dorit să fie parte a unui conflict deschis cu Turcia. Fără îndoială, nu le place de președintele Erdoğan și de administrația AKP și sunt gata să facă orice pentru îndepărtarea lor de la putere. Însă au înțeles că îi va fi util președintelui Erdoğan dacă escaladează tensiunile într-o problemă în care Turcia are dreptate. Așa că se văd nevoite să caute alte modalități pentru a-l doborî pe Erdoğan și Partidul Justiție și Dezvoltare.

Bun, și acum ce urmează?

Grecia trebuie să ajungă la un compromis cu Turcia pe calea negocierilor, pentru a nu fi văzută drept partea care nu își dorește soluționarea problemei, așa cum s-a întâmplat și în Cipru.

Când privim la legislația internațională referitoare la jurisdicția maritimă a insulelor, vedem că treaba Atenei nu este ușoară. Grecia este nevoită să accepte că insulele ei din Mediterana de Est și din Marea Egee nu au aceleași drepturi maritime ca zona terestră continentală.

Nu există nicio îndoială că Turcia va aduce pe ordinea de zi în cursul negocierilor problema dezarmării insulelor, sub aspectul încălcării acordurilor internaționale.

Și aceasta va fi o problemă care va pune în dificultate partea greacă.

Un acord la care s-ar ajunge în cursul negocierilor ar putea duce la o colaborare în privința exploatării și transportului către Europa a resurselor energetice din Mediterana de est și ar fi util atât Turciei și Greciei, cât și celorlalte țări din regiune.