Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda va fi dat circulaţiei până la sfârşitul acestui an, a susţinut, joi, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat în inspecţie pe şantier, alături de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga.

În ceea ce priveşte lotul 2, între Alba Iulia şi Aiud, ministrul Transporturilor le-a spus constructorilor că le va rezilia contractul, în situaţia în care în următoarele două săptămâni nu se vor mobiliza şi nu vor angaja subcontractori români.

Întrebat de jurnalişti dacă lotul 1, între Sebeş şi Alba Iulia, va fi gata până la finele lui 2019, Răzvan Cuc a răspuns afirmativ. „Da. (…). Lotul 1 va fi dat în circulaţie total”, a spus ministrul Transporturilor. La rândul său, directorul general al CNAIR a declarat că lotul 1 va fi deschis circulaţiei până la sfârşitul acestui an.

Potrivit lui Răzvan Cuc, stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 1 este actualmente de 71%, iar cel de pe lotul 2, de 50%.

Ministrul le-a transmis reprezentanţilor firmei care lucrează la lotul 2 că au „confundat” lucrarea la autostradă cu una la un drum naţional.

„Eu v-am spus să vă mobilizaţi. Văd că nu v-aţi mobilizat. Suntem în data de 13 iunie. Sfatul meu, ca să mai ţineţi contractul ăsta, este următorul: aveţi două săptămâni să vă duceţi în piaţă, să căutaţi antreprenori serioşi, cu care să încheiaţi contracte, pe care le declaraţi la CNAIR, ca să poată plăti CNAIR-ul subcontractanţii (…), şi nu la preţuri derizorii, ca să finalizaţi lucrarea până la sfârşitul anului. Dacă actele nu le văd la CNAIR făcute până la sfârşitul lunii iunie, vă reziliez contractul. Deci, la sfârşitul lunii, dacă nu văd contractele cu subcontractori români declaraţi, ca să poată fi plătiţi de CNAIR (…) să vină să lucreze la autostrada Sebeş-Turda lotul 2, reziliem contractul”, a declarat Cuc.

Acesta a spus că lucrurile „nu mai pot merge” în ritmul în care cum au mers până acum.

„Nu cred că avem nevoie ca în România să avem antreprenori care să aibă nevoie de traducători şi să trebuiască să ne explice că nu sunt utilaje. Vedem cu toţii ce se întâmplă pe acest şantier. Au termen două săptămâni să vină cu contractele la CNAIR şi să vedem utilajele în şantier, altfel le vom rezilia contractul”, a mai spus Răzvan Cuc.

El a amintit că firma grecească şi-a asumat anterior că termină până la sfârşitul anului acest lot.

Cu prilejul vizitei pe care a efectuat-o în februarie pe şantierul acestei autostrăzi, Răzvan Cuc a spus că loturile 1 şi 2 Sebeş-Turda vor fi finalizate până la sfârşitul anului. În cazul loturilor 1 şi 2, progresul fizic era atunci de 61,35%, respectiv 49%.

Te-ar putea interesa și: