Potrivit celor transmise de Pentagon, armata chineză a egalat sau a depăşit deja SUA în mai multe domenii, în special construcţia de nave, rachetele de croazieră sau sistemele de apărare aeriană.

De asemenea, raportul arată că primul care a dat o estimare publică a importanţei arsenalului nuclear chinez, Beijingul are „în jur de 200” de focoase nucleare, în timp ce analiştii independenţi estimează această cifră la 300, potrivit agerpres.ro

Dar se estimează că această cifră se va dubla în următorii 10 ani. China are deja capacitatea de a lansa arme nucleare cu rachete balistice de pe sol şi de pe mare şi este pe cale să dezvolte posibilitatea de a face acest lucru din aer.

„Este probabil ca Beijingul să încerce să dezvolte până la mijlocul secolului o capacitate militară egală sau superioară în unele cazuri celei a Statelor Unite”, este scris în raportul realizat de Pentagon.

Dacă China va reuşi, „aceasta va avea implicaţii grave asupra intereselor naţionale ale SUA şi a securităţii ordinii internaţionale”, avertizează Pentagonul.

Europa este strivită în războiul cipurilor între SUA şi China

În provocarea tehnologică dintre Statele Unite și China, Europa a rămas strivită în mijlocul unei competiții strânse între cele două superputeri, care riscă – în continuare – să marginalizeze Vechiul Continent, care nu reuşeşte să fie competitiv. După cum a raportat Il Foglio, cea mai recentă provocare dintre Washington și Beijing priveşte „cipurile”, elemente fundamentale ale dispozitivelor noastre, care, datorită materialelor semiconductoare, permit procesarea și elaborarea semnalelor electrice

Acum, aceste componente mici dar esențiale se află în centrul celei mai recente bătălii a războiului tehnologic sino-american – care creează deja destul de multe probleme Europei, este scris pe it.insideover.com

Săptămâna trecută, Donald Trump, așa cum a raportat Agi, a anunțat că vrea să înăsprească sancțiunile împotriva gigantului chinez de telecomunicații Huawei, mai exact la 38 dintre filialele sale, pentru a le limita accesul la tehnologia americană.

Administrația lui Donald Trump a criticat Huawei și filialele sale din cauza faptului că a „intensificat eforturile pentru ca semiconductoarele avansate să fie dezvoltate sau fabricate folosind software și tehnologie americană pentru atingerea obiectivelor politice ale Partidului Comunist Chinez”, aşa cum a declarat secretarul comerțului Wilbur Ross. La toate acestea se adaugă faptul că Trump a decis să blocheze furnizarea de cipuri cu tehnologie americană companiei chineze Huawei.

Statele Unite, așa cum explică Il Foglio, vor să lovească China, deoarece în prezent Beijingul nu poate produce cipuri de ultimă generație, realizate în prezent de companii americane precum Intel, Samsung și Tsmc din Taiwan. Pentru Huawei, acest lucru are drept rezultat pagube enorme. Richard Yu, director al unității de afaceri pentru consumatori Huawei, a recunoscut că începând cu luna septembrie a anului curent compania nu va mai putea produce propriile chipseturi Kirin din cauza presiunii economice continue din partea Statelor Unite.

„Din păcate în a doua rundă de sancțiuni americane, producătorii noștri de cipuri au acceptat comenzi doar până pe 15 mai. Producția se va încheia pe 15 septembrie. Anul acesta ar putea fi ultima generație de cipuri Huawei Kirin” – a subliniat Yu în cadrul unei conferințe de presă. Și astfel, arată IlSole24Ore, următorul telefon care va fi lansat (Mate 40) în septembrie, ar putea fi ultimul telefon cu un cip Kirin.

Mişcarea lui Donald Trump divide Europa, țările din grupul Visegrad urmând linia SUA dictată de Mike Pompeo. După cum relatează The Diplomat, recentul turneu european al secretarului de stat american Mike Pompeo a marcat un alt pas în campania SUA care împinge țările aliate să taie legăturile cu Huawei. Polonia, unde Huawei operează din 2004, este sediul principal al companiei pentru Europa Centrală și de Est și regiunea nordică.

Deși Varșovia nu și-a spus încă ultimul cuvânt cu privire la furnizorii de echipamente 5G, Pompeo lucrează pentru ca aliații SUA să vorbească cu o singură voce, Europa Centrală și de Est jucând un rol vital în eforturile sale. Alte țări, precum Spania și Germania, caută un compromis, în timp ce Italia a stabilit mize importante prin decretul ministerial lansat pe 7 august. Înainte de a achiziționa bunuri, sisteme și servicii IT și telecomunicații, administrația și companiile care operează în sectoarele definite drept strategice de Italia vor fi supuse unui proces îndelungat de teste și verificări.