O legendă a filmului a plecat pe scena cerurilor. Am pierdut actrița care ne-a vrăjit pe toți: Avea un magnetism irezistibil

O legendă a filmului a plecat pe scena cerurilor. Am pierdut actrița care ne-a vrăjit pe toți: Avea un magnetism irezistibil

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 25 iunie 2025, 19:14

Lea Massari, una dintre cele mai influente figuri ale cinematografiei europene din anii ’60 și ’70, s-a stins din viață astăzi la vârsta de 91 de ani. Moartea actriței italiene a fost confirmată de autoritățile italiene, iar omagiile nu au întârziat să apară din partea colegilor de breaslă și a oficialilor din domeniul cultural.

Lea Massari, o actriță emblematică a cinematografiei europene

Lea Massari, pe numele real Anna Maria Massatani, s-a născut la Roma, pe 30 iunie 1933. A debutat în anii ’50, dar consacrarea internațională a venit odată cu rolul din filmul „L’avventura”, regizat de Michelangelo Antonioni.

Producția, lansată în 1960, a fost considerată revoluționară și a redefinit limbajul cinematografic al vremii.

Interpretarea ei intensă și misterioasă a atras atenția criticilor și a publicului deopotrivă, impunând-o ca una dintre cele mai promițătoare actrițe ale Europei.

Colaborări cu regizori de prestigiu

De-a lungul carierei sale, Massari a lucrat cu regizori de renume internațional, atât din Italia, cât și din Franța sau Spania. Printre aceștia se numără Sergio Leone, Claude Sautet, Francesco Rosi și Carlos Saura.

De asemenea, a jucat alături de actori celebri precum Jean-Paul Belmondo, Yves Montand, Mel Ferrer și Anthony Perkins.

Versatilitatea sa i-a permis să interpreteze atât roluri principale, cât și secundare, în funcție de complexitatea proiectului și de provocările artistice oferite.

Roluri marcante în cinematografia franceză

Massari a devenit extrem de cunoscută și apreciată în Franța, unde a fost supranumită „cea mai franțuzoaică dintre vedetele italiene”. În 1971, a interpretat un rol controversat în „Le Souffle au coeur”, regizat de Louis Malle.

În Franţa, actriţa a fost distribuită în 1964 în filmul „L’insoumis”, regizat de Alain Cavalier, alături de Alain Delon. Cei doi aveau să colaboreze din nou câțiva ani mai târziu, în producţia italiană „La prima notte di quiete”, realizată în 1972 de regizorul Valerio Zurlini.

Filmul a stârnit discuții intense în epocă, dar prestația sa a fost considerată una dintre cele mai profunde ale carierei sale. Alte apariții notabile au fost în „Les Choses de la vie”, „Le silencieux” sau „Le fils”, toate contribuind la consolidarea statutului ei de actriță de top în Europa.

Ultimele apariții și retragerea discretă

Ultimele filme în care a apărut datează din secolul trecut, actrița retrăgându-se treptat din lumina reflectoarelor. Potrivit publicației Il Messaggero, Lea Massari a murit luni la Roma, iar ceremonia de înmormântare a avut loc marți, în localitatea Sutri, situată la nord de capitala italiană.

Secretara de stat pentru Cultură, Lucia Borgonzoni, a transmis un mesaj emoționant:

„A avut un talent impresionant”, numind-o o prezență cu „un magnetism irezistibil”.

O carieră marcată de alegeri artistice îndrăznețe

Massari a fost recunoscută nu doar pentru frumusețea sa aparte, ci mai ales pentru alegerile artistice curajoase. A fost atrasă de proiectele dificile, de rolurile care provocau tabuuri sau care explorau zone sensibile ale psihologiei umane.

De la dramele de familie la filmele cu tentă socială sau politică, actrița a demonstrat constant o profunzime interpretativă rar întâlnită. Fiecare rol a fost tratat cu seriozitate, iar contribuția sa la cinematografia europeană rămâne una remarcabilă.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.