Brugnaro, ce deţine o agenţie de ocupare a forţei de muncă, a venit cu o ofertă 513.000 de euro împotriva Asociaţiei Poveglia, care voia să cumpere insula în leasing pe o perioada de 99 de ani, în schimbul sumei de 160.000 de euro.

Alvise Sperandio, purtătorul de cuvânt al lui Brugnaro, a declarat că omul de afaceri nu a decis încă ce va face cu insula, dar, cu siguranţa, acesta o va pregăti pentru a fi vizitată, de ceea va investi 20 de milioane de dolari petnru a renova clădirile abandonate.

„El a vrut să facă acest lucru pentru veneţieni, astfel încât să împiedice achiziţionarea acestei insule de către arabi sau chinezi pentru ei înşişi”, a mai spus Sperandio, adăugând că omul de afaceri se va consulta cu primarul Veneţiei şi cu comunitatea din oraş, cu privire la acţiunile pe care le va desfăşura pe această insulă.

În schimb, Lorenzo Pesola, reprezentantul Asociaţiei Poveglia, susţine că preţul oferit de omul de afaceri este ireal. „Vom insista ca oferta să fie refuzată”, a mai spus Pesola.

Statul italian are la dispoziţie 30 de zile să accepte sau să refuze oferta pentru vânzarea insulei.

Asociaţia Poveglia a reuşit să strângă,într-un timp foarte scurt, suma de 440.000 de euro de la 4.000 de sponsori, iar astfel vrea să reuşească să ajungă să vină cu o ofertă mai bună decât a lui Brugnaro, dacă va exista o a doua licitaţie pentru insulă.

Poveglia, insula de 7,5 hectare, a fost un loc de carantină pentru navele care veneau în Veneţia în secolele XVIII şi XIX. De asemenea, insula a servit ca post de apărare pentru Veneţia, cu un fort octogonal. În secolul XX, insula a fost transformaată într-un azil de nebuni.

Legenda spune că pe insulă au fost ţinute persoane care erau bolnave de ciumă, de aceea locul este bântuit de sufletele chinuite ale celor care au fost îngropaţi aici.

Insula a fost abandonată încă din anii ’60, şi câteva clădiri precum o biserică, un spital, un azil, o închisoare, clădiri cu locuinţe sau cu spaţii de birouri au ajuns să se degradeze.

Asociaţia Poveglia intenţiona să sponsorizeze o serie de activităti pe insulă precum înfiinţarea unei şcoli de navigaţie sau realizarea unor cursuri de arheologie.

Pesola a spus că dacă oferta lui Brugnaro este refuzată, asociaţia ar putea gestiona insula. De asemenea, el nu a exclus un parteneriat cu omul de afaceri, dar “semnele nu par pozitive”, a mai spus Pesola.