Obiectul de activitate este "Alte activităţi de servicii suport pentru intreprinderi" şi este controlată de Emmanouil Sorillos, cetăţean grec (90% din capital), potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Cu un singur angajat şi în 2011, societatea a raportat afaceri de 4.465 lei şi pierderi de 104.362 lei. Veniturile totale din 2011 se ridicau la suma de 504.193 de lei. Aşadar, veniturile au crescut cu 4000% într-un singur an.

Pierderile firmei care a făcut afaceri cu Poşta Română au crescut şi ele în 2012 la suma de 4,6 milioane de lei, conform cifrelor de pe Finanţe.

Nica: "Poşta putea fi profitabilă dacă nu ar fi fost devalizată şi jumulită într-o manieră oribilă"

 Poşta Română putea fi o companie profitabilă dacă nu ar fi fost "devalizată şi jumulită într-o manieră oribilă" prin încheierea mai multor contracte "păguboase şi defavorabile", a afirmat ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica.

"O firmă fără niciun salariat s-a obligat prin 2010 sau prin 2011 să monteze POS-uri la toate unităţile Poştei, dar nu a pus niciunul. Poşta, directorul juridic al companiei, în loc să rezilieze contractul cu litera care trebuie, l-a reziliat cu altă literă. Instanţa a constatat că rezilierea s-a făcut ilegal şi, în baza solicitării firmei respective, a hotărât despăgubiri de cinci milioane de euro", a spus Nica.