O critică a intervențiilor în piața valutară

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) va retrage licenţa de furnizare a electricităţii pentru alte trei-patru companii care au generat probleme în piaţă în luna ianuarie, a declarat, joi, preşedintele instituţiei, Niculae Havrileţ, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice.

BNR nu ascunde că intervine în piața valutară, dar nu înțelege că astfel influențează prețul actual al leului exprimat în altă valută, dar mai ales prețul viitor, distorsionând comportamentului actorilor din piață. Motivele pentru care BNR intervine în piața valutară sunt multiple și se schimbă aleator. Până în 2008, intervenea pentru a stopa aprecierea leului. Ciudat, având în vedere că aprecierea ar fi redus (teoretic) inflația prin prețuri mai mici ale importurilor, dar mai ales ar fi redus creșterea economică, prin contribuția negativă a exporturilor nete, atenuând așteptările de creștere în viitor (randamente mai mici) și ducând la o cerere mai mică pentru credite. Efectul final ar fi fost o inflație mai mică, obiectivul principal al BNR. Dar banca centrală, la presiunea exportatorilor, a intervenit și a temperat aprecierea leului. În iulie 2007 și, apoi, în octombrie 2008, a intervenit cu toate forțele pentru a tempera deprecierea leului față de euro. Ca orice luptă (în viziunea BNR se lupta cu speculatorii) există și victime colaterale, iar de această dată a fost economia țării. BNR a oferit mai multe motivații, dar una singură intersează acum: ar fi intervenit pentru că o depreciere ar fi dus la creșterea prețurilor. Cum BNR țintește inflația nu putea să permită așa ceva. Totuși, istoricul de aproape 3 ani de țintire a inflației nu arată o bancă centrală foarte grăbită să ducă inflația la țintă. BNR răspunde doar la deviații ale inflației măsurate de IPC de la ținta pe termen mediu. O depreciere de curs, ca și o creștere de TVA sau a prețului petrolului, nu are un efect permanent asupra prețurilor în primă fază. De exemplu, în 2010, după ce Guvernul a crescut TVA de la 19% la 24%, inflația a crescut aproape de 9%. BNR, foarte corect, nu a crescut dobânda de politică monetară și nu a luat alte măsuri de înăsprire a politicii monetare. Estima că acest efect e doar temporar, fiind vorba de un șoc nominal. BNR știe că nu e optim să reacționeaze imediat când observă șocuri nominale. Totuși, susține că în 2008 a înăsprit politica monetară, ignorând efectele pentru economia reală, pentru a proteja economia de creșterea inflației pe termen mediu și lung. Decizie ciudată, având în vedere că a reacționat diferit la șocuri similare, prețul petrolului și creșterea TVA. Încă un aspect pune sub semnul întrebării reacția din 2008. Relația rată de schimb-prețuri nu e cum o descrie BNR. Deprecierea de la finele lui 2008 nu s-a transformat în creșteri de prețuri. Mai mult, după 2008, prețurile au continuat să scadă, în timp ce leul a continuat să se deprecieze. BNR nu avea cum să știe cu certitudine acest lucru atunci, deși existau unele dovezi. În acel moment, vedea doar relația anterioară dintre inflație și curs, ambele crescând și scăzând oarecum împreună. Corelație și atât? În perioada 2005-septembrie 2008, inflația e cea care explică (în mare parte) dinamica ratei de schimb și nu invers. Astfel, BNR deja știa, în 2008, că o depreciere nu se va vedea în prețurile pe care le măsoară IPC, iar o intervenție pentru a stopa deprecierea nu-și avea rostul, din acest punct de vedere.

În România, politica fiscală e găsită vinovată pentru orice merge prost, niciodată politica monetară. Dar nu e așa. Multe dovezi arată că politica monetară a fost prociclică, a reacționat greșit în 2008, împingând economia în recesiune mai repede și mai adânc, iar acum e din nou prociclică. Dintre cele două, doar politica monetară are puterea de a arunca singură economia în recesiune sau să exagereze o perioadă de boom, cea fiscală având nevoie și de o politică monetară prociclică pentru a avea aceste efecte.

Florin Cîțu,

analist financiar