O companie americană va construi o fabrică de muniție la Sadu. Investiția ajunge la 25 de milioane de dolari
Sursă: Dreamstime
Compania americană US Ballistic va construi o nouă fabrică de muniție la Sadu, unde va produce muniție NATO de 155 mm. Contractul a fost semnat la Târgu Jiu, iar investiția anunțată se ridică la 25 de milioane de dolari în următorii cinci ani, potrivit ministrului interimar al Apărării, Radu Miruță.
Noua fabrică va produce muniție NATO de 155 mm
Radu Miruță a anunțat semnarea contractului cu US Ballistic pentru dezvoltarea unei noi capacități de producție la Sadu.
„O veste uriaşă: astăzi, la Târgu Jiu, a fost semnat contractul cu firma americană US Ballistic pentru o nouă fabrică de producţie a muniţiei. 25 de milioane de dolari investiţi în următorii 5 ani, 150 de angajaţi în primii 2 ani, cu o creştere etapizată în următorii 4 ani”, a transmis ministrul interimar al Apărării.
Potrivit acestuia, compania americană va produce la Sadu muniție de calibrul 155 mm, utilizată la nivelul NATO.
„Compania americană USBL va produce aici muniţia NATO de 155 mm, un salt imens de tehnologie şi de ambiţie pentru UM Sadu”, a afirmat Radu Miruță.
Investiția de 25 de milioane de dolari urmează să fie realizată pe parcursul următorilor cinci ani. Proiectul prevede angajarea a 150 de persoane în primii doi ani, urmând ca numărul acestora să crească etapizat în următorii patru ani.
Planul include și investiții în infrastructura unității. Vor fi reparate magazii și drumuri și vor fi realizate lucrări la utilități.
Potrivit ministrului, aceste investiții vor rămâne în proprietatea UM Sadu. Tot aici va rămâne și tehnologia transferată în cadrul proiectului.
UM Sadu ar urma să încaseze 20 de milioane de euro din chirie
Radu Miruță a anunțat și venituri suplimentare pentru UM Sadu în urma acordului cu firma americană.
Potrivit acestuia, unitatea va încasa 20 de milioane de euro din chirie în următorii zece ani, iar plata pentru primul an va fi făcută în avans.
Ministrul a comparat această situație cu cea existentă până acum, susținând că uzina pierdea aproximativ 500.000 de euro anual numai cu asigurarea pazei, în timp ce zona ajunsese într-o stare de degradare.
Radu Miruță: Sadu revine în industria de apărare a României
Ministrul interimar al Apărării a precizat că proiectul a început să fie pregătit în perioada în care se afla la conducerea Ministerului Economiei și că demersurile au fost continuate ulterior de Irineu Darău.
„O preocupare începută de când eram la ministerul Economiei, continuată cu determinare de colegul meu Irineu Darău, a ajuns la bun sfârşit astăzi”, a transmis Radu Miruță.
Acesta consideră că investiția americană și producția de muniție de 155 mm marchează o schimbare importantă pentru unitate.
„Sadu revine acolo unde îi este locul: în industria de apărare a României”, a încheiat ministrul interimar al Apărării.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.