O bancă din România a luat o decizie șoc: Dublează unele comisioane!

O bancă din România a luat o decizie șoc: Dublează unele comisioane!
Publicat de Valentin Vioreanu la 28 august 2019, 17:48

Una dintre cele mai cunoscute bănci din România a decis să dubleze unele comisioane. Mai mult decât atât, banca nu mai are în ofertă posibilitatea de a deschide conturi decât în doar 4 valute.

Unicredit Bank a anunţat că, începând cu data de 1 noiembrie 2019, va schimba aproape în totalitate regulile, inclusiv prin modificarea comisioanelor percepute atât pentru administrarea conturilor, cât şi pentru retragerea de numerar de la bancomate.

Unicredit Bank anunţă că va elimina din oferta băncii şi conturile pentru franci elveţieni şi alte valute, putând fi deschise doar conturi în lei, euro, dolari şi forinţi, scrie adevarul.ro.

„Simplificăm oferta de produse prin eliminarea din oferta Unicredit Bank a conturilor în valutele CHF, CAD, DKK, JPY, NOK, SEK, AUD, TRY, PLN”, a informat instituţia, precizând că, de la 1 noiembrie, se vor putea deschide doar conturi în lei, euro, dolari, lire sterline şi forinţi.

Pe de altă parte, administarea conturilor curente în euro, dolari, lire sterline şi forinţi vor fi comisionate lunar cu 2 euro/dolari/lire sterline/forinţi, dublu faţă de comisioanele percepute până la 1 noiembrie 2019. Pentru furnizarea cardului Visa Electron se va percepe suma de 25 de lei, faţă de 12 lei în prezent, pentru depunerea de numerar în lei sau valută se va percepe 0,5% din valoare, faţă de zero până acum.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.