Conform unui comunicat al companiei aeriene, după verificările efectuate de echipa tehnică s-a decis înlocuirea aeronavei cu un alt avion Tarom.

Toţi cei 59 de pasageri ai cursei au fost debarcaţi în Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, unde li s-a asigurat asistenţă, în conformitate cu regulamentul EC261/2004 şi şi-au continuat călătoria cu o altă aeronavă Tarom, care a decolat la ora 18.06 local, cu o întârziere de o oră şi 30 de minute faţă de ora planificată.

Aeronava, de tip Boeing 737-800, care a avut probleme va intra într-o procedură de control amănunţit înainte de a fi reprogramată la zbor.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Compania deserveşte 57 de destinaţii în sezonul de vară 2011, operând către ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

În anul 2010, compania Tarom a transportat 2.191.317 pasageri, cu 23,66%  mai mult decat în 2009. Pentru Tarom luna august 2010 a fost cea mai bună lună din ultimul deceniu din punct de vedere al numărului de pasageri transportaţi: s-au înregistrat 234.066 pasageri. Gradul de încărcare al curselor Tarom înregistrat în 2010 a fost de 62%, cu 6 puncte mai mult decât în 2009.

Pentru anul 2011, Tarom estimează peste 2,4 milioane pasageri şi un grad de încărcare de peste 64%.
SURSA: Agerpres