Potrivit sursei citate, în primele 6 luni ale acestui an, au fost verificate, la nivelul întregii ţări, 41.923 de vehicule, din acest total 53,63% prezentând diferite probleme tehnice sau legate de documente.

Astfel, 40,2% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere (funcţionare defectuoasă a instalaţiei electrice de iluminare şi semnalizare, defecţiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcţie sau în articulaţiile punţilor faţă şi spate), 1,78% dintre vehicule au avut probleme legate de identificare (neconcordanţe între seria poansonată pe şasiu/caroserie şi cea din acte, schimbarea culorii autovehiculului sau a destinaţiei de utilizare), iar 3% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false, lipsa actelor).

De asemenea, în urma analizei emisiilor poluante, la 10,46% dintre vehiculele oprite inspectorii RAR au constatat depăşirea nivelului maxim admis.

'Inspectorii RAR au descoperit şi 2.333 de autovehicule care prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecţiunilor periculoase constatate la sistemul de frânare şi la direcţie. În aceste situaţii, una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român', menţionează sursa citată.

Odată cu aceste controale, au fost aplicate 15.556 de amenzi şi reţinute 426 de permise de conducere, respectiv 11.853 certificate de înmatriculare. Totodată, 34 de vehicule au fost reţinute de către Poliţie ca urmare a gravităţii defecţiunilor constatate.

În acest context, directorul general al RAR, George-Adrian Dincă, precizează că rezultatele controalelor derulate în trafic 'nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni'.

Datele oficiale ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/ relevă faptul că, la sfârşitul anului 2014, parcul auto naţional din România ajunsese la 6.270.615 unităţi, în creştere cu 4,77% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare. Din numărul total de vehicule care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 4.905.630 de unităţi erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, 3.159.717 de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce 1.741.099 de unităţi erau pe motorină.

La capitolul uzură, circa 1,97 milioane de vehicule din parcul auto naţional prezentau o vechime cuprinsă între 6 şi 10 ani, iar 1,53 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. În acelaşi timp, aproximativ aproape 1,103 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani şi doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani.