Numai 20%

Drumul pe care criza ne va forţa să îl parcurgem are toate şansele să separe falşii capitalişti ai tranziţiei de cei adevăraţi.
Criza financiară ne-a demonstrat deja în plan internaţional faptul că tot răul ar putea fi spre bine. Graţie căderii fulgerătoare a preţului petrolului, ambiţiile grandomane ale unor state ca Iran, Rusia şi Venezuela au fost cuminţite, spre uşurarea multora. În Romånia, o parte din efectele pozitive ale crizei s-au resimţit săptăm&aring

Drumul pe care criza ne va forţa să îl parcurgem are toate şansele să separe falşii capitalişti ai tranziţiei de cei adevăraţi.

Criza financiară ne-a demonstrat deja în plan internaţional faptul că tot răul ar putea fi spre bine. Graţie căderii fulgerătoare a preţului petrolului, ambiţiile grandomane ale unor state ca Iran, Rusia şi Venezuela au fost cuminţite, spre uşurarea multora. În Romånia, o parte din efectele pozitive ale crizei s-au resimţit săptămåna trecută, într-o formă mai puţin obişnuită, la o scară mult mai redusă, dar totuşi încurajatoare.

Semnul acestor prime efecte a venit prin declaraţia lui Gigi Becali, care afirma că „investitorii vor trebui să se mulţumească şi cu cåştiguri de 20% şi nu numai cu profituri de 150%“.

Deşi este foarte adevărat că acel profit de doar 20% poate părea jignitor pentru cei obişnuiţi cu „tunurile“ Romåniei postdecembriste, în restul lumii afacerilor aceeaşi cifră e mai mult decåt onorabilă. În cazul unor fonduri de investiţii, un cåştig anual de 20% atrage mulţi clienţi în plus şi premii pentru managerii portofoliului în cauză. Altfel spus, acel cåştig care pare banal în Ghencea este cåt se poate de respectabil şi chiar remarcabil într-un mediu de afaceri care funcţionează corect. Într-un climat de criză, un profit de 20% este un vis impertinent pentru orice manager veritabil – lucru care arată cåt de rupt de realitate este mediul de afaceri romånesc. În acest context, efectul pozitiv al crizei în Romånia este unul de aducere cu picioarele pe pămånt.

Drumul pe care criza ne va forţa să îl parcurgem – de la profituri supradimensionate la cele specifice unor pieţe mature – are toate şansele să separe falşii capitalişti ai tranziţiei de cei adevăraţi. Indiferent de ce auzim odată cu publicarea fiecărei ediţii anuale a Topului 300, o economie de piaţă autentică nu poate fi construită pe baza averilor „date cu tunul“ şi cu pieţe care nu fac altceva decåt să crească pe baza manipulărilor unui număr limitat de jucători. Un climat de expansiune fără discernămånt induce o concurenţă slabă şi nu impune disciplină. Pe un astfel de eşafodaj, economia generează multe firme, dar ele nu sunt neapărat capabile să facă faţă crizelor.

Adevăratul fler al afacerilor iese la iveală tocmai în perioadele de stråmtoare, perioade în care, pe långă averi, multe orgolii intră la apă şi sunt forţate să se confrunte cu realitatea. Abia atunci vedem diferenţa dintre strategii viabile şi noroc chior (sau manipularea pieţei), între afaceri cu viziune şi bişniţa frumos vopsită. Abia atunci concurenţa devine reală, iar meritul unor idei şi planuri de afaceri este testat cu adevărat.

Nimeni nu pretinde că perioada imediat următoare va fi uşoară sau plăcută. Cu toate acestea, nu este prematur să estimăm efectele sale asupra sănătăţii pe termen lung a economiei. Sectorul corporatist romånesc are ocazia de a ieşi din criză mai puternic, mai matur şi mai bine plasat pentru a fructifica oportunităţile inevitabilei redresări a economiei globale.

Succesul acestei transformări va depinde de rapiditatea cu care managerii romåni acceptă noua realitate a pieţei şi se adaptează la ea. Cei care vor face acest lucru repede au cele mai multe şanse de a clădi afaceri durabile şi cu un uriaş potenţial pe termen lung. Cei care ignoră noul context economic sau tratează profiturile de „numai 20%“ ca pe o anomalie de scurtă durată probabil că vor da faliment.