Adio, centrale termice de apartament! Toată lumea va trebui să se conformeze. Se va întâmpla în curând

La finalul anului 2021, ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunța că centralele individuale de apartament vor fi interzise în blocurile noi, subliniind că această măsură se va aplica din ianuarie sau februarie 2022.

În acest context, expertul în energie și fostul președinte al Agenției Europene pentru Reglementare în Energie, Răzvan Nicolescu, a venit cu mai multe precizări pentru români. El re recomandă oamenilor să nu își mai pună centrale termice deoarece vor avea de pierdut pe termen mediu și lung. De asemenea, el a avut și un mesaj la adresa autorităților, spunând că este nevoie de mai multă coerență.

„Orașele interzic noile centrale, cum este la Cluj, și din punctul meu de vedere e absolut corect ceea ce fac. Dar în același timp statul alocă bani pentru construirea de noi conducte, care să conecteze noi localități la gaze naturale, oamenii urmând să-și cumpere centrale pe gaz, pentru ca apoi să renunțe la ele sau să plătească taxe? Trebuie puțin mai multă coerență în ceea ce facem”, a transmis Răzvan Nicolescu.

Românii nu ar trebui să-și mai pună centrale pe gaz

Fostul președinte al Agenției Europene pentru Reglementare în Energie a adăugat că românii ar trebui să renunțe la a-și pune centrale pe gaze deoarece vor avea de pierdut pe termen mediu și lung, în timp ce persoanele care vor apela la centrale electrice vor avea de câștigat.

„Să nu-și mai pună centrală pe gaz, pentru că pe termen mediu și lung vor avea de pierdut. E sfatul pe care l-am dat celor mai apropiate persoane, chiar dacă din calculele economice poate să pară o soluție mai bună o centrală pe gaz decât pe electric. Dar cei care vor instala pe electric, vor avea de câștigat pe termen mediu și lung”, a mai precizat acesta.

De asemenea, el a mai fost întrebat dacă românii care ar opta pentru centrale electrice ar avea de câștigat din preț sau din punctul de vedere al taxării. Răzvan Nicolescu a venit cu un răspuns simplu și a precizat la Digi 24 că ”pe omul obișnuit îl interesează câți bani scoate din buzunar. Că se duc sub formă de taxe sau factură e mai puțin important”.