În Spania, oamenii de peste 65 de ani ar putea rămâne fără permis auto

Președintele Direcției Generale pentru Trafic din Spania, Pere Navarro, a anunțat recent că dorește să schimbe Codul Rutier, impunând anumite limite cetățenilor spanioli de peste 65 de ani. În prezent, Direcția Generală pentru Trafic din Spania se gândește dacă este sau nu convenabil să stabilească o vârstă limită pentru a avea permis auto, în contextul în care, în prezent, în Spania, nu există o limită de vârstă pentru așa ceva, precum în alte state.

Pere Navarro a recunoscut că el este de acord să fie mai exigent cu oamenii de peste 65 de ani, când vine vorba de reînnoirea permisului lor de conducere, însă crede că nimănui nu ar trebui să i se interzică să conducă o mașină din cauza vârstei, totul depinzând de starea psiho-fizică a fiecărui om în parte.

„Acum, de la vârsta de 65 de ani, reînnoiești permisul pentru încă cinci ani, dar extinderea permisului de conducere pentru cineva care are 90 de ani, timp de cinci ani, mi se pare ciudat”, a zis el, potrivit „El Dia. La Opinion de Tenerife”.

Potrivit sursei citate anterior, s-ar putea ca oamenii de peste 65 de ani să își poată reînnoi permisul auto la fiecare cinci ani.

Potrivit unui studiu realizat de Fundația Línea Directă, în colaborare cu Fesvial și Centro Zaragoza, denumit „Peste 65 de ani la volan: pericol real sau mit social?”, șoferii vârstnici nu reprezintă un pericol. Rata lor de accidente este de patru ori mai mică decât cea a șoferilor sub 25 de ani și mai puțin de jumătate din cea a șoferilor cu vârsta cuprinsă între 35 de ani și 44 de ani pentru că respectă limitele de viteză, nu sunt agresivi la volan și își acceptă propriile limite (auditive și vizuale), motiv pentru care parcurg mai puțini kilometri și evită să conducă noaptea.

Șoferii care circulă cu permisul auto expirat în Spania, primesc amendă de 500 de euro

În contextul în care, în această vară, traficul va fi cu 1,75% mai intens decât vara trecută, vor exista mai multe controale, adică mai multe șanse ca șoferii să fie amendați, dacă nu respectă regulile de circulație, dacă nu au anumite documente importante la îndemâna lor sau dacă umblă cu ele expirate.

Din martie 2022, Direcția Generală de Trafic (DGT) a anunțat că toți șoferii care se plimbă prin Spania trebui să aibă mereu cu ei: permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al vehiculului lor, cardul ITV cu aviz actualizat, asigurarea auto și polița de plată. În caz contrar, riscă să fie sancționați cu amenzi cuprinse între 10 euro și 500 de euro și să își piardă punctele de pe card. Șoferii sunt sfătuiți să aibă mereu la ei permisul de conducere atât în format fizic, cât și pe telefonul mobil, folosind aplicația miDGT, în caz de orice.

În cazul în care circulați prin Spania fără permis auto, primiți amendă de 10 euro, dacă circulați cu permis auto expirat, primiți amendă de 200 de euro. Dacă circulați fără certificat de înmatriculare, primiți amendă de 10 euro, dacă circulați fără autorizația administrativă de circulatie, primiți amendă de 500 de euro, iar dacă circulați fără cardul electronic ITV, primiți amendă de 10 euro, dacă circulați cu el expirat, primiți amendă de 200 de euro.