Vânzarea unor părţi ale companiei de electricitate DEI, contractul de închiriere în porturile Pireu şi Salonic, precum şi privatizările căilor ferate greceşti şi rafinăriilor de petrol au fost îngheţate după ce partidul SYRIZA al lui Tsipras a câştigat alegerile duminica trecută.

Guvernul său a anunţat apoi o revizuire radicală a programelor de austeritate, promiţând să anuleze zeci de acorduri de privatizare convenite cu creditorii sub fostul guvern conservator.

Noua administraţie a declarat că concedierea şefilor Fondului Republicii Elene de Dezvoltare a Bunurilor Patrimoniale va pune capăt "lichidărilor" în politicile de privatizare, a informat presa greacă sâmbătă.

De acum înainte, privatizările vor avea loc atunci când vor crea noi locuri de muncă şi genera creştere economică, a anunţat guvernul.

Privatizările companiilor de stat reprezintă o parte importantă a unui program de reforme convenit de guvernul anterior cu creditorii săi internaţionali în schimbul unui pachet de asistenţă financiară de 240 miliarde de euro (272 miliarde de dolari), aminteşte DPA.

Interesul din partea investitorilor pentru ofertele de stat a fost cu toate acestea scăzut, iar veniturile din vânzări au fost sub aşteptări.

În acelaşi timp, Tsipras şi ministrul său de finanţe, Gianis Varoufakis, au planificat să-şi viziteze partenerii europeni pentru a le explica soluţiile lor propuse pentru criza datoriilor din Grecia.

Tsipras se va deplasa miercuri la Paris pentru a se întâlni cu preşedintele francez Francois Hollande, au anunţat oficiali guvernamentali sâmbătă, la o zi după ce Varoufakis i-a declarat lui Jeroen Dijsselbloem, şeful grupului miniştrilor de finanţe din zona euro, că Grecia nu va mai coopera cu creditorii internaţionali şi nici nu va mai aplica programul de austeritate.

Surse guvernamentale de la Atena au afirmat sâmbătă că noul guvern pregăteşte propriul program de reducere a costurilor şi de reformă care ar satisface toate părţile în dezbatere.

Varoufakis îşi începe turneul european duminică, de asemenea la Paris la Ministerul de Finanţe francez, înainte de a merge luni la Londra şi marţi la Roma, a anunţat ministerul său sâmbătă.

SURSA: Agerpres