Premierul Ilie Bolojan și vicepremierul pentru reformă, Dragoș Anastasiu, au susținut astăzi seara, la Palatul Victoria, o conferință de presă dedicată prezentării pachetului de măsuri privind reorganizarea companiilor de stat. Reforma vizează performanța managerială, reducerea birocrației, revizuirea criteriilor de recrutare și limitarea beneficiilor excesive acordate în sistemul public. Oficialii au subliniat că inițiativele sunt în stadiu de propunere și vor fi dezbătute public în perioada următoare.
Reforma companiilor de stat începe cu analiza performanței, susține Dragoș Anastasiu
Dragoș Anastasiu a explicat că una dintre problemele majore identificate este ineficiența în gestionarea resurselor umane la nivelul companiilor de stat.
Exemplificând cu date din sectorul aeroportuar, vicepremierul a arătat că personalul angajat în România este disproporționat comparativ cu alte state, deși volumul de activitate este similar. În acest context, a subliniat necesitatea unor măsuri care să încurajeze performanța și să reducă cheltuielile inutile.
Printre propunerile expuse se numără reducerea numărului de membri în Consiliile de Administrație și în cele de Supraveghere, precum și scăderea nivelului de remunerație acordat acestora.
La regiile autonome, se propune limitarea la maximum trei membri în Consilii, iar la companiile mari, între trei și cinci membri. Reducerea acestor structuri ar putea contribui la creșterea responsabilității individuale și la un control mai eficient al activității interne.
„Avem o problemă legată de performanță. Am luat niște aeroporturi și ne-am uitat la numărul de pasageri care trec prin acele aeroporturi și am comparat cu România. Din această comparație vedem că la numărul pe care îl avem noi în România, în unele aeroporturi se poate cu mult mai puțin personal. La noi 1.400 de oameni, în alt aeroport 780 de oameni. Asta e o chestiune care ține de performanță, nu numai ce se întâmplă la CA-uri”, a spus Anastasiu.
Limitarea beneficiilor și plafonarea cheltuielilor suplimentare în companiile publice
Măsurile propuse includ și plafonarea beneficiilor acordate directorilor generali și membrilor Consiliilor. Potrivit vicepremierului Anastasiu, este vorba despre limitarea compensațiilor legate de cazare, energie electrică sau alte tipuri de cheltuieli indirecte. Nivelul maxim al acestor beneficii ar urma să fie de cel mult 10% din remunerația fixă a beneficiarilor.
Un alt punct vizat de reformă este participarea funcționarilor publici în structurile de conducere ale companiilor. În prezent, aceștia pot face parte din două Consilii de Administrație. Executivul propune ca acest număr să fie redus la unul singur, pentru a preveni posibilele conflicte de interese și suprasolicitarea acestora.
De asemenea, se are în vedere prelungirea termenului de prescripție pentru sancționarea neregulilor înregistrate de AMEPIP, de la șase luni la un an. Măsura are scopul de a permite o analiză mai temeinică a eventualelor greșeli comise în procesul de administrare.
„Măsuri propuse, trec prin câteva din ele. Repet, sunt propuneri: reducerea nr. de membri din CA-uri și din Consiliile de Supraveghere. La regiile autonome maxim 3 membri (din maxim 5), companiile mari (de la 5-7 la 3-5). Reducerea renumerațiilor membrilor din CA-uri, o altă măsură, dar și a directorilor generali.
Plafonarea beneficiilor: au existat și există alte beneficii, și nu ne referim la mașină, laptop, telefon, ne referim la plata de cazare, sume oferite pentru plata electricității le plafonăm la maxim 10% din renumerația totală fixă”, a mai declarat vicepremierul.
Trei luni pentru analiză și încă trei pentru implementare: calendar accelerat pentru eficientizare
Un alt element cheie din reformă este calendarul accelerat pentru evaluarea și reorganizarea companiilor de stat.
Potrivit planului prezentat de Dragoș Anastasiu, termenul de analiză va fi redus la trei luni, iar ulterior vor urma alte trei luni pentru aplicarea măsurilor de eficientizare. Această abordare are în vedere reducerea perioadelor de stagnare și asigurarea unei tranziții mai rapide către structuri mai eficiente.
„Accelerarea reformei companiilor de stat. Acum avem termene destul de largi. Noi propunem acum 3 luni pentru analiză și 3 luni după aceea să înceapă demersurile pentru eficientizare”.
AMEPIP, agenția responsabilă cu monitorizarea guvernanței corporative, va fi reorientată către companiile cu cel mai mare impact economic. Dintr-un total de peste 1.200 de companii, atenția se va concentra pe cele 315 cu cele mai mari cifre de afaceri. Această prioritizare urmărește utilizarea eficientă a resurselor de analiză și control.
„În ceea ce privește AMEPIP: în momentul de față avem împărțite companiile în local și central. Dar există focus special pe cele centrale.
Noi propunem să ne uităm mai degrabă la companiile de impact și cele cu mai puțin impact. Propuenerea pe care o vom face este ca AMEPIP să se concentreze pe cele 315 companii care au cele mai mari cifre de afaceri”, a mai spus Anstasiu.
Calitatea serviciilor, inclusă în indicatorii de performanță ai companiilor de stat
Reforma vizează și schimbarea criteriilor prin care este evaluată performanța companiilor de stat. Potrivit vicepremierului Anastasiu, satisfacția clientului ar trebui să aibă o pondere de 20% în componența indicatorilor de performanță. Această măsură ar obliga companiile să pună accent pe calitatea serviciilor oferite și pe relația cu publicul.
„Compoziția indicatorilor de performanță. Vrem să punem accent pe calitatea serviciilor și să spunem că 20% ar trebui să fie ponderea pentru satisfacția clientului”, explică vicepremierul.
În același timp, se propun standarde mai stricte pentru selectarea experților independenți care participă la procesul de recrutare. Scopul este profesionalizarea reală a managementului prin implicarea unor persoane cu experiență dovedită și criterii obiective de selecție.
„Propunem criterii mai stricte pentru experți, independenți care fac recrutarea.
Ce urmează? Urmează și o serie de măsuri care să facă viața companiilor mai ușoară. Aici am adunat extrem de multe propuneri pentru debirocratizare și în următoarele săptămâni și luni vom veni cu multe propuneri pe această zonă.
Urmează publicarea transparentă a datelor despre companiile de stat. Vom publica lista tuturor subvențiilor, tuturor arieratelor, dar și a sumelor pe care aceste companii le au de recuperat de la clienții lor. Vom termina radiografia pentru a trece la diagnostic”, spune el.
Debirocratizare și transparență. Guvernul promite măsuri suplimentare în lunile următoare
Executivul intenționează să adopte și o serie de măsuri menite să reducă birocrația în funcționarea companiilor de stat. Conform declarațiilor, deja au fost colectate numeroase propuneri din sectorul public și privat, urmând ca acestea să fie centralizate și transformate în inițiative legislative în săptămânile și lunile următoare.
Totodată, Guvernul se angajează la o transparență totală privind activitatea companiilor de stat. Vor fi publicate toate datele legate de subvenții, arierate și sumele restante de recuperat de la clienți.
Finalizarea unei radiografii complete a sistemului este considerată esențială pentru stabilirea unui diagnostic corect și pentru implementarea reformelor propuse.
Un consiliu consultativ deschis și transparent: colaborare între experți publici și privați
În vederea asigurării unei reforme fundamentate, Guvernul a inițiat crearea unui consiliu consultativ format din specialiști din diverse domenii.
Dragoș Anastasiu a precizat că membrii acestui grup au fost selectați pe baza competențelor și că lista rămâne deschisă pentru noi contribuții. Printre persoanele deja implicate se numără Speranța Munteanu, Mihaela Mitroi, Iancu Guda și Anca Grigorescu.
Vicepremierul a subliniat că întreg procesul este transparent și că orice suspiciune privind integritatea vreunui membru poate fi semnalată public. Lista completă va fi publicată oficial în zilele următoare, conform promisiunilor autorităților.