Pe locul întâi în top se menţine în continuare sportiva australiană Ashleigh Barty, cu 6.495 de puncte. Simona Halep îşi păstrează şi ea poziţia, locul 7 în clasament, cu 4.063 de puncte. Următoarele românce din top sunt Mihaela Buzărnescu, pe locul 53, cu 1.106 puncte, după o coborâre de şase poziţii. Şi Sorana Cîrstea a coborât şi ea un loc, şi este pe locul 77, cu 769 de puncte. Monica Niculescu a urcat două locuri şi ocupă poziţia 111, cu 556 de puncte. Irina Begu se află pe poziţia 112, după o urcare de două poziţii, cu 554 de puncte. Urmează Ana Bogdan, în urcare două poziţii, până pe locul 132, cu 468 de puncte, Elena-Gabriela Ruse, în urcare o poziţie până pe locul 176, cu 332 de puncte şi Irina Bara, în coborâre noua poziţii până pe locul 188, cu 314 de puncte.

Când vine vorba de clasamentul de dublu, cel mai bine clasată româncă este Raluca Olaru, în urcare cinci poziţii până pe locul 39, cu 1.845 de puncte. Irina Begu a coborât nouă poziţii şi ocupă locul 41, cu 1.840 de de puncte. Monica Niculescu se menţine pe locul 46, cu 1.727 de puncte, Mihaela Buzărnescu a coborât două poziţii până pe locul 50, cu 1.602 puncte, Irina Bara a coborât două locuri până pe 81, cu 1,076 de puncte, iar Andreea Mitu a coborât două poziţii până pe 86, cu 984 de puncte. În clasamentul de dublu, Simona Halep are o clasare mult mai modestă. Ea ocupă locul 170, cu 426 de puncte, în urcare totuşi cu 126 de poziţii.

Fostul număr unu mondial Serena Williams a revenit în Top 10 al clasamentului de simplu. Jucătoarea din Statele Unite este acum pe locul 10, după ce Arina Sabalenka din Belarus a căzut pe poziţia a 11-a.

Clasamentul WTA de simplu publicat pe 1 iulie arată astfel:

  1. Ashleigh Barty (Australia) – 6.495 de puncte
  2. Naomi Osaka (Japonia) – 6.377 de puncte
  3. Karolina Pliskova (Cehia) – 6.085 de puncte
  4. Kiki Bertens (Olanda) – 5.430 de puncte
  5. Angelique Kerber (Germania) – 4.805 de puncte
  6. Petra Kvitova (Cehia) – 4.555 de puncte
  7. Simona Halep (România) – 4.063 de puncte
  8. Elina Svitolina (Ucraina) – 3.868 de puncte
  9. Sloane Stephens (SUA) – 3.682 de puncte
  10. Serena Williams (SUA) – 3.411 de puncte