Kövesi este în cursă pentru postul de șef al viitorului parchet european cu un candidat francez și unul german. Le Monde scrie că Laura Codruța Kovesi este considerată un simbol al luptei anticorupție, dar ținta ostilității guvernului român. Ea a fost inculpată pentru fapte de corupție, a relatat pentru Agenția France-Presse o sursă judiciară.

“Este o măsură ca să-mi închidă gura, ca să-i hărțuiască pe cei care, în cadrul sistemului judiciar, și-au făcut treaba”, a declarat ea presei. Ea a acuzat din nou majoritatea social-democrată că face totul pentru a-i torpila candidatura la postul de șef al parchetului european, în situația în care procedura de desemnare se apropie de sfârșit.

Parchetul european specializat trebuie să fie operațional la sfârșitul lui 2020. Organism independent, el va fi însărcinat să combată delictele împotriva intereselor financiare ale UE, precum corupția și fraudele transfrontaliere privind TVA în valoare de peste 10 milioane de euro.

Procedura finală de nominalizare face în prezent obiectul negocierilor între Parlamentul European și țările din UE, care nu au exprimat aceleași preferințe.