Noua Lege a Pensiilor. Așadar, Marcel Ciolacu a spus că există trei solicitări din partea Comisiei Europene. Potrivit premierului, acestea sunt de „bun simț” și vizează mai multe elemente, precum modalitatea de calcul a pensiei.

Acesta a fost doar unul din subiectele dezbătute de premierul social-democrat în ziua de luni, 18 septembrie.

Noua Lege a Pensiilor

„A fost foarte clar, mai sunt trei elemente de închis. A fost tot tehnicul, și de la Ministerul Justiției și de la MIPE, au fost două zile la Bruxelles pe această negociere. Sunt trei solicitări, din punctul meu de vedere de foarte mare bun simț, ale Comisiei și cred că lucrurile sunt cam finalizate. E cu calculul, cum se calculează pensia, până acum se făcea pe ultima lună. Comisia vrea pe ultimele 48, deci sunt lucruri mult prea… sunt toate depășite”, a declarat Marcel Ciolacu.

De asemenea, premierul a vorbit despre mai multe subiecte. Un alt punct dezbătut a fost supraimpozitarea unui venit excepțional al băncilor.

„Am înțeles că domnul Boloș a ajuns la un acord cu băncile, astfel…. Era să se definească foarte clar ce înseamnă cifra de afaceri. Fiind o detaliere, nu e o cifră de la bănci, nu este aceeași cifră de afaceri ca la o altă activitate comercială. Lucrurile sunt mult mai…. și au zis că vor specifica foarte clar ce înseamnă cifra de afaceri. Deci după acest se închide această discuție, se are în vedere de a se introduce”, a mai spus premierul.

Premierul a vorbit despre mai multe subiecte importante

Totodată, premierul a fost întrebat și dacă vor fi impozitate tichetele de masă. Astfel, liderul PSD a subliniat că „nu va fi nimic impozitat”, iar „la orice venit se plătește CASS, nimeni nu va pierde”.

„Nu va fi nimic impozitat. Da, la orice venit se plătește CASS, nimeni nu va pierde. Știți foarte bine că s-au mărit de la 30 de lei la 35 și urmează de la 1 ianuarie. Ba, da, câștigăm un leu 50 și urmează la 40 de lei cu 1 ianuarie. Am înțeles, dvs. n-aveți nevoie de acești bani, dar eu vă fac o socoteală că știu că acele tichete se dau într-un număr destul de consistent în acest moment, cu adevărat nu se vor mai da în sistemul bugetar tichete de masă la cei care au venituri peste 8.000 de lei net”, a completat Ciolacu.

Social-democratul a transmis un mesaj pentru magistrați

Amintim că acesta a transmis anterior un mesaj pentru magistrați. El a spus că nu va renunța la reforma pensiilor de serviciu pentru ca România să nu piardă bani din PNRR. Este vorba despre 1,7 miliarde de euro.

Declarația lui Marcel Ciolacu a venit în contextul în care CCR a admis sesizarea ÎCCJ referitoare la pensiile de serviciu.

Șeful Guvernului de la București a mai spus că România nu poate risca să piardă bani. Prim-ministrul spune că acest lucru se va întâmpla dacă nu va exista o reformă în ceea ce privește pensiile de serviciu.