Val de scumpiri în Uniunea Europeană din 2027
Val de scumpiri în Uniunea Europeană din 2027. Începând cu 1 ianuarie 2027, Uniunea Europeană va implementa o transformare majoră în politica sa climatică și energetică, cu efecte directe asupra buzunarului cetățenilor.
Un nou mecanism de piață, denumit ETS II (Sistemul de Comercializare a Emisiilor – etapa a doua), va intra în vigoare, aducând după sine scumpiri semnificative la carburanți și energie termică pentru populație.
Schimbare de paradigmă în ceea ce privește felul de taxare
Val de scumpiri în Uniunea Europeană din 2027. Până acum, țări precum Germania aplicau un tarif național fix pentru emisiile de CO₂. Acesta era, de exemplu, 55 de euro pe tonă.
Din 2027, însă, va fi înlocuit cu un sistem european bazat pe cerere și ofertă. Astfel, companiile care comercializează combustibili fosili vor fi obligate să cumpere certificate de emisii pentru fiecare tonă de CO₂ eliberată.
Aceste costuri vor fi reflectate direct în prețurile finale suportate de consumatori – fie că vorbim despre un plin de benzină sau despre factura la încălzire.

Val de scumpiri în Uniunea Europeană din 2027. Costurile vor crește accentuat
Lansarea în mai 2025 a bursei de tranzacționare pentru certificate ETS II a oferit deja un indiciu asupra direcției în care se îndreaptă piața: 73 euro pe tonă de CO₂, cu mult peste pragul actual german. Acest nivel ar însemna, concret, o scumpire de aproximativ 18 cenți pe litru de benzină și 1,5 cenți pe kilowatt-oră pentru gazul natural.
Previziunile experților nu sunt deloc liniștitoare. Estimările variază între 100 și 300 euro pe tonă de CO₂ în următorii cinci ani. Bloomberg NEF anticipează un preț de 149 euro, iar ADAC avertizează că litrul de benzină s-ar putea scumpi cu 35 până la 38 de cenți. Centrul ZEW merge chiar mai departe, sugerând că prețul ar putea atinge 200 euro pe tonă, ceea ce ar însemna o creștere de 60 de cenți pe litru.
Guvernele încearcă să echilibreze balanța
Executivul german, condus acum de cancelarul Friedrich Merz, a decis să sprijine reformele europene fără a introduce o compensație directă pentru populație („klimageld”). În schimb, o parte din veniturile provenite din vânzarea certificatelor ar urma să fie redirecționate pentru a reduce costurile cu energia electrică.
Singura măsură de sprijin concretă deocamdată este deducerea fiscală majorată pentru navetiști – 38 de cenți pe kilometru, începând cu al 21-lea kilometru.
Chiar dacă legislația europeană lasă loc pentru o eventuală amânare a implementării ETS II, în cazul unor consecințe sociale grave, semnalul este clar: direcția este fixată, iar tranziția energetică va aduce costuri considerabile. Cei care rămân dependenți de sisteme tradiționale de mobilitate și încălzire trebuie să se pregătească pentru facturi mai mari și un stil de viață adaptat noii realități economice și climatice.