UE propune o contribuție anuală obligatorie pentru marile companii
Bruxelles-ul pregătește introducerea unei noi contribuții financiare obligatorii pentru companiile cu venituri anuale de peste 100 de milioane de euro.
Deși oficial nu este numită „taxă”, noua măsură – intitulată „CORE” – reprezintă o inițiativă de colectare a fondurilor direct la nivel european, destinată susținerii bugetului Uniunii.
Ce este „CORE” și cine va plăti?
Denumirea „CORE” vine de la Corporate Resource for Europe și este prezentată de Comisia Europeană drept o „sursă de venituri proprii” pentru UE.
În practică, este o contribuție fixă, plătită anual, de către firmele care depășesc anumite praguri de venit net anual:
-
100.000 euro pentru companii cu venituri de peste 100 milioane euro
-
250.000 euro pentru cele care trec de 250 milioane
-
500.000 euro pentru venituri de peste 500 milioane
-
750.000 euro pentru firme cu peste 750 milioane euro anual
Măsura ar viza aproximativ 28.500 de companii din Uniune, inclusiv giganți precum Volkswagen, Allianz, Lidl/Kaufland sau EDF, dar și numeroase firme medii – în special în Germania, Franța și Italia.
Comisia insistă că nu este vorba de o nouă taxă, ci de o „contribuție” care să reflecte angajamentul companiilor față de proiectul european.
Suma colectată, estimată la 6,8 miliarde euro anual, ar urma să fie gestionată de statele membre în numele Uniunii Europene, conform articolului 311 din Tratatul privind funcționarea UE.
Cu toate acestea, natura obligatorie a plății, nivelurile fixe și faptul că este colectată de autoritățile fiscale din statele membre ridică semne de întrebare privind diferența reală față de o taxă clasică.
Criticii sunt sceptici cu privire la această taxă
Criticii măsurii avertizează că, deși momentan contribuția se aplică doar firmelor mari, istoria arată că astfel de inițiative pot fi extinse treptat. Exemple precum taxa radio-TV în Germania, care a început ca o contribuție limitată și a devenit universală, sau sistemul de taxare CO₂, care s-a extins de la industrie la gospodării, demonstrează potențialul extinderii silențioase al acestui tip de obligație.
Chiar și în SUA, impozitul pe venit introdus în 1913 pentru doar câteva procente din populație s-a transformat în timp într-o taxă generală, justificată prin nevoile financiare ale statului.
Guvernul german s-a arătat rezervat față de inițiativă, iar alte state membre analizează cu atenție impactul asupra companiilor naționale. Îngrijorările se leagă nu doar de posibila povară fiscală, ci și de precedentul pe care l-ar crea acest tip de finanțare directă la nivel european.
Pentru moment, nu există planuri oficiale de a coborî pragul de 100 de milioane euro, dar presiunea bugetară și apetitul tot mai mare pentru surse stabile de venituri ar putea schimba această realitate.
